We live…we love…we dream …we die

“He’s still awake, it’s 3.00 am..he can’t sleep and it’s not love this time…it never been actually… he doesn’t even understand that word…for him it’s just a chemical reaction…it’s like you see…you like…you want…and if you can have it then you suffer or looking for something else to like and to have…but sometimes we dream to have more than  we saw…more than we liked…and then we forget to live…to take care of what we have…he’s upset now…he feels lonely, everything he likes and he wants are far away from him…or are just a dream…somewhere in his mind…it’s quit frustrating…because what he has it’s a lot more than others have…a place to live…a job…people to love him…family, friends…he knows them…he like them…he cares about them…but something is missing…he’s stuck in a place he likes but wants something else…he dreams about things….he dreams that he is in a shop and buys everything he likes…he dreams he’s driving a fast car…he dreams about his 2 levels house, with three bedrooms…a big living room…he’s big couch on front of his TV were he can watch his favourite team playing with his friends or a comedy with his girlfriend…to laugh and then to make love with her everywhere in the house because it’s his place and doesn’t give a shit about his neighbours or anyone else who complains about noises or moral ethics…he dreams about he’s barbeque in the garden…beers…loud music…he dreams about his children playing with him in the same garden…his wife watching them…laughing…they are all happy…he loves them…they love him…he’s awake now…still in the same place…he doesn’t know if he’s still dreaming or is back to his life…or this is the dream and the dream he had is his real life…it’s confusing…he wants to go back to that dream…it’s 3.40 am…fuck…he needs to sleep…he’s working tomorrow    “

You ain’t no God

It was one of those beautiful and sunny days when I was enjoying my refreshing pint of beer when it happen…everything suddenly changed…the day light became dark…every life on the planet stopped  doing whatever was doing…the Earth stood still…and then an angry voice from the sky was shouting at me:

- Hey you! Mortal! Stop acting like a cunt, leave that pint and do something with your life!!!

- Wow…wow…wait a minute…what’s going on? Who the heck are you??

- I’m your God!

- God?? You ain’t no God…you can be God…you have a man voice…I thought my God is a woman..

- I am what I am and I can be what I want to be and I’m telling you to do something with your life because you wont live forever!

- Oh shut up!! don’t give me that bullshit, I know I can die tomorrow but before I die come join me for a pint in this beautiful day…I’ll like to have a pint with God..

- No mortal, I got an entire universe to take care, I can’t afford any breaks.

- Common man, don’t be like this, anyway you paused everyone right now, I don’t think they will mind and I’ll buy you a pint if you put the barman on play, deal?

- Okay  mortal, so be it!

- I’m glad you joined me because I was quit alone…but before we start let me tell you something…I might be dreaming right now or I might be so fucked that I can imagine that I can imagine that I’m speaking with you…but anyway I’m glad you’re here, I had some things to tell you

- Speak fast my son because the time is short!

- All right …all right old same bullshit again, I’ll speak.

-Well first of all I don’t think you exist.

- I’m here, doesn’t that prove my existence?

- I’ve told you I might be dreaming, but let me tell you why.

- Why?

- Well…I don’t think you ever existed, I think that people created you so they can believe in something when they couldn’t believe in themselves, and they couldn’t give you a shape because no one had ever seen you, they had to think that there is something more powerful in this world and if they will pray to you and believe that you will help and give them strength they will succeed…it’s a good belief but I think they are actually believe in something that they have and they are not aware of it…so it’s like believing in themselves…so what need for you, a mighty one who can do and undo things…one the other hand some people created you so they can control other people, making them to fear your power so they can be manipulated and they used their tricks starting with their books and continuing with their priests saving and then terrifying the world getting rich, getting more power until they became their own god…

Well about me I can tell you that I believed in you until I’ve stared believing in my own strength and I feared you until I’ve started fearing myself but I still need you to find a balance and to find the way….

- So what do you think about my confession??

- Impressive my son, as much impressive as the taste of this amazing beer but now I have to leave, thanks for the beer, next time it’s on me…see you soon my child and I hope you will find your way…

- Thanks mate, and don’t forget about the beer, yeah?? see you…bye!!

The sun didn’t stop heating the earth, even the breeze was now really warm, everyone was hiding searching for a shade to protect their bodies from sun “who the hell was that old man, I think he owns me a beer now, next time I’ll see him I’ll remind him for sure”

- Hey mate can I get another pint of this heat killer of yours, please?

We love the drama…

In everyone’s life that’s a piece of drama hiding in a corner of our heart chasing us through our life.

Usually starts when we are little  influenced mostly by our parents or the people we grow up with…even if is a divorce or one of the parents die or they both die, or it can be related to other people that they might harmed us in a way we can’t forget…and this drama journey goes further to when we become teenagers when we get in loved, we start our sex life and then,  suddenly, we loose that person and then we leave other people and we start cheating and we get the guilt… At one point we become adults, sooner or later, and we start our own life as adults doing the same thing like our parents did, but in a different way and in different era…and we do mistakes that we feel sorry about  but sometimes we just let them go…and this drama journey will keep going and going until its end…How do you think will end?    in the most dramatic way…in tears…people crying  looking at a stone with your name on it…I definitely don’t want people to cry at my funeral, I want them to celebrate the end of my drama journey by drinking and laughing…

And we love the drama because it’s part of our life, we have it everyday and it isn’t only the one we live, is also the other people live and the way they deal with it trying to take examples from newspapers, television, soap operas, movies, magazines, friends or neighbours and we end up like living different dramas in the same way…

The thing is some people like to tell the world about their drama, because sharing is the best way to feel released…the best therapy…and some people are doing this so good that either becomes  a beautiful song, a book or a movie and after you will listen to it, read it or watch it you will end up in tears all over your face…because you know one day you felt the same and it could’ve been you the one to create something from your drama

Some of us just choose to do it in the worst way by sinking it in alcohol or fucking our minds with drugs so the brain can’t think that we suffer…   RUBBISH… that’s not the way it should be…deal with it, try to find a way to love it and leave with it, to find a balance between suffering and happiness,  because that is what makes life interesting and beautiful and at the end of the day, laugh about it and move on!!!

I see people who are afraid to have a relationship, or to get married or to have kids because of the fear they will end up just like their parents or their kids will have the same bad, ugly, painful childhood they had…but it’s not like that…we all can do things better or at least trying and fighting for that…

I always see myself old in my bed about to die thinking about all the things I’ve done in life….saying: “I’ve done all this things and I don’t regret anything”… smiling and then close my eyes and say goodbye to my wonderful life………..

Thank for reading my 555 words I wrote…love your drama…enjoy your life…live long and prosper

…………….see……………….you……………..sooooooooooon………………………..

I hate the world but the world loves me…

I’m 25 years old and I haven’t told to anyone “I love you” yet…like saying it face to face and really feeling it…I don’t know what that means…do you have to tell it once in a while so the person you love will know that you love her/him?  really? even if you lie? will make the person to feel loved?

Whatever…I don’t….think….so…but then again who the fuck am I to think that… I’m single at the moment… I don’t know if I want a girlfriend but I know that I need someone to share some moments of life with…even if it’s sex anyway ,  sex is everywhere this days…it starts in the bedroom then goes in the bathroom and then goes in the living room and then why not? lets do it in the kitchen…have you try it on the washing machine? only when it’s on…it might be something different and for sure it is different…lets do it outside…in the garden maybe…on the beach…oh lets do it in the car on the back seat or why not on the front if your thing goes soft she might use the gear so she’ll get to her orgasm…anyway you will have yours it’s just a matter of time… and then she can give you a blowjob because she loves you and to prove that will give you the best one…the way you dream it…and to prove that you love her you will eat her pussy like you never done it before…fuck

What it’s this shit I’m talking about…love is love and sex is sex and putting them together you will get a crazy wild experience…I can tell that because I had it (bla bla bla)  and the reason of calling it “a crazing wild experience” is simple: love is a crazy thing…first time you feel it you don’t know what it is and then you don’t know how to make it stop and then you don’t want to stop and the second ingredient…sex… is a wild thing because we were born with this shit…we are animals…we need to  reproduce…we…men…we have a small thing(others think that is big ha ha) that sometimes is annoying us and we have to stick it in a hole…and the women have the hole which needs to fill up…haha a funny way to see things but this is life…we love like humans we fuck like animals…

Why do I hate the world for??? because it gave me to much love….and why the world loves me??? because one day it knows that I can love it back

I don’t know how you had the patience to read this shit until you reached this part…but in case you reached it…thanks…and leave a comment so I’ll know to end it or to keep hitting the keyboard…

See you soon and don’t forget to love me even if I hate you because I might love you back…..

I feel like writing…

I’m here in a front of a square again, this time in a different country with a different language but I’m still the same me..Vasile Valean… a very strange character…Sometimes I think I know what I want from life but sometimes I don’t..I just follow the steps on a path I’ve choose with the possibility to take it left or right sometimes but with no way to return.

Right now I feel like being a writer and I follow my fingers on the keypad and I don’t give a shit what are writing because I know that if they write bullshit someone will tell me that I’m an ass hole because I’ve listen to my fingers.

I have a Ponche on my right, I have the window on my left, I have the music in my ears and a lot of shit in my mind….Do you feel like sharing this with me? I don’t think so…you have your own life, your own thoughts, your own dreams but sometimes you need a guide on your path. I’m my own guide on my journey but I’ll be happy to be someone else’s guide as well…

I start this journey in Romania where I was born and brought to world by my mum…it took me a while to accommodate  with the people way of living… I felt like an alien for so long but now I’ve realised that I’m a human and I’ll have to deal with that…I’ll have to live as a human being..

When I first open my eyes I said “this is not what I wished for me when I decided to come in this world” but watta hell I’ ll have to find that path so since then I’ve look for that path and I’ve founded… it’s here and from here will get me there…and from there will take me somewhere else…and finally I’ll find the end……..

When I left Romania I’ve realised that I’m not an alien any more or that I was born in Romania as an alien but my origins were somewhere else…and I discover myself in Spain and I realised that I’m a human being and since then I act as one but the people that knew me thought that I’m one of them..I was an alien…but I’ve become their friend and know finding myself here…on an island..the most popular one… I miss those that consider myself their good friend and advisor…

Life is still a mystery for me so it might be that I’m still an alien but with human feelings…I’m a humanoid living in the UK and trying to improve the language that most of the people in this world know to use it…

This is Vasile Valean… a young man from Romania trying to figure it out  what life means for a human being…

………………………………………..end of page…………………………………

Cambridge – living in the past….

Having a walk in Cambridge you have the feeling that you’re living in an other age….but we are still living the dream…we are living the present surrounded by the past and thinking on the future…. 

Azi beau o bere cu tatal meu

Azi beau o bere cu tatăl meu…şi plâng

Plâng în hohote…şi nu mă pot abţine…nu am mai plâns demult

Până acum nu am băut o bere aşa ca-ntre bărbaţi…

El stă într-un colţ al mesei…e întuneric…de-abia îl văd

Îşi desface berea cu bricheta…îndoaie capacul între degete…

imi aruncă o privire…

Şi trage cu sete prima înghiţitură…

Iau bricheta, desfac berea, îndoi şi eu capacul intre degete…

şi trag şi eu o gură

Apoi mă-ntreabă pe un ton răspicat: “- Băiete ce-i cu tine…ce mi te boceşti?”

“- Nimic tată… mi-a fost dor de tine…” şi mai trag o gură de bere.

Ş-apoi încep să îmi aduc aminte de copilăria mea…de el…de tatăl meu

“Îţi aminteşti tată, când eram de vreo 5 – 6 ani…

de mă trimitea mama după tine la bar…ca era gata mancarea

şi tu mai întărziai la o bere cu prietenii tăi?… mă trimitea că doar pe mine mă ascultai

Şi când intram în bar…zâmbeai…”uite-l pe matematicianu’ meu” le ziceai celor de la masă

“Ia întreabă-l cât e 2 ori 8″…”vezi că ştie”…”5 ori 5″…”v-am zis eu că ştie”..erai mândru…

“Tată hai să mergem acasă că-i gata mâncarea şi se răceşte”…”să-mi gat berea şi merem”

Şi-ai terminat-o repede şi-am plecat…

Îţi aminteşti când spărgeam butuci cu fratimio în curte…

de i-ai zis lu’ mama “uite ce bărbaţi avem”?

te-am auzit…

Mai şti când îmi plăcea de fata aia din Bistriţa, Anca, ce venea pe la noi la rude iarna…

şi-ai zis să mă duc la ea… la săniuş… şi m-am dus… şi-apoi am sărutat-o

Acuma râd… ce draguţă era… aveam vreo 12- 13 ani şi-a fost prima mea prietenă…

El stătea acolo în colţul lui… mă asculta în timp ce-şi savura berea

Mai trag şi eu o gură…şi încep iar să deapăn amintiri…

Îmi amintesc de dimineaţa aceea când…eram plecaţi la bunici…vă certaseţi tu cu mama

V-aţi certat rău de tot…eu trebuia să-mi platesc lucrarea la dentist în acea zi…

şi ţi-ai amintit…ai venit dimineaţă la autobuz cand plecam la şcoală să-mi laşi banii,

să-mi spui că-ţi pare rău…că ai greşit…să ne întoarcem acasă…şi ne-am întors

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Acum îmi amintesc de ziua de dinainte sa pleci…o zi frumoasă de duminică…aveam 14 ani

Era iarnă…eram afară şi ne jucam…eu cu Ionuţ ne îmbulgăream… ai ieşit şi tu

şi ne- am jucat toţi trei…rădeam..eram fericiţi…mama ne privea pe geam…zâmbea

Amintiri frumoase…şi astea sunt doar câteva

Şi-n dimineaţa aceea…când ai plecat…s-a pornit un viscol…o ninsoare cu vânt puternic…

ce aduna zăpada-n troiene…de nu puteai ieşi din casă

Dar pe tine nu te-a oprit…nu te-ai lăsat…tu ţi-ai urmat destinul

Ai sorbit supa caldă gătită de mama…ai tras pe tine haina cea mai calduroasă

Ţi-ai luat rămas bun…ai ieşit pe uşă…

Şi- ai plecat…

……………………………………………………………………………………………………………………………………..

Îşi scoate faţa mai în lumină…a mai imbătânit…şi părul parcă-i mai cărunt

Mai trage o înghiţitură…e ultima

Mă priveşte…îmi zâmbeşte cald: “- Îmi amintesc…

Băiete eu te-am crescut pe tine să fi bărbat…să fi un domn…

să nu ai de lucrat până la moarte într-o fabrică împuţită

Ai reuşit…sunt mândru de tine…şi tu ar trebui să fi la fel… să ai incredere in tine

Eu îţi voi fi mereu alături… eu… tatăl tău”

Se ridică de la masă… îmi strânge mâna ca-ntre bărbaţi… şi iese… pleacă iar

“O să mai vi?” dar nu-mi mai răspunde nimeni… s-a pierdut în întuneric

Rămân la masă singur… beau ce-o mai rămas din bere… şi plâng

Plâng de fericire că azi am băut şi eu o bere cu tatăl meu…

The sun needs you..

A inceput cu  o poveste…cu un gand…cu un sentiment puternic…cel mai puternic dintre toate…acel sentiment pe care toti il traim si pe care putini recunoastem ca l-am trait…e povestea lui Mircea…e povestea mea…e povestea fiecaruie dintre noi…e povestea celor care mai au un dram de romantism in ei…e povestea blogului pe care l-am creat datorita acestui sentiment puternic ce a reusit sa-mi cucereasca toate simturile…sa-mi concentreze toate gandurile asupra unei singure persoane…Afost bine…benefic?…poate ca da…poate ca nu…a fost rau?…dureros?…prefer aceasta durere decat oricare alta…dar toate povestile au un sfarsit…mai devreme sau mai tarziu…M-ati tot intrebat unii..sau altii..daca eu sunt Mircea…cine e Alexandra? nu am raspuns niciodata clar..si nici nu o voi face…astazi…acum…m-am decis sa vin cu finalul acestei povesti…am lungit-o prea mult…prea multa “labareala” cum au zis altii…asta ce urmeaza o sa vi se para drama..dar e doar o poveste…o poveste de dragoste…care a trebuit spusa…seamana cu toate celelalte…dar fiecare o spune in felul lui.

“A venit ziua cand Mircea s-a hotarat sa se intoarca in tara lui…sa se intoarca la casa lui…la bunici…la prieteni…la Ea…nici o clipa nu a incetat sa o iubeasca…tot timpul s-a gandit la ea…chiar daca au trecut si alte fete prin viata lui…in inima lui a ramas doar Ea…Alexandra…ea era aleasa inimii lui.

A reusit sa stranga ceva bani prin Spania…visul lui dintotdeauna era sa aba o masina…masina lui…iar acum o avea…Si-a luat un bmw seria 5…ca doar nu a muncit degeaba timp de un an si a economisit fiecare banut pentru acea satisfactie de a fi la volanul masinii mult visate.

Ajuns in tara a trecut pe la toti prietenii lui si a reusit sa-i stranga pe toti la un loc…au iesit prin discotecile din oras…au iesit in verde…la gratare…alcool..fete…se simteau toti bine…dar tot il necajea ceva…cu toate ca a mai vorbit cu Alexandra..ea ii raspunsese la acel mail..au reinceput sa vorbeasca pe mess…au inceput iar sa se inteleaga..sa fie prieteni din nou…dar nu i-a spus ca o sa se intoarca acasa..vroia sa-i faca o surpriza…sa o sune sa se intalneasca…de dragul vremurilor de demult…dar nu a facut-o pana acum si asta il necajea cel mai tare…inima ii batea mai tare acum ca era la doar cativa kilometri distanta de ea si era posibil ca sa se intalneasca…ziua prin oras…sau pe undeva intr-o discoteca… A zis ca mai asteapta…o sa vina momentul sa faca si acest pas.

Au trecut cateva zile de chef…plimbari si iesiri prin tot felul de orase si cluburi prin care nu a mai fost in viata lui…gacicile erau la picioarele lui…in fiecare seara iesea cu altcineva…era clar…masina lui facea totul pentru el..se simtea bine…sau asa i se parea…pana in acea seara…

A iesit cu niste prieteni si gagica lui din acea seara intr-un club din orasul unde a terminat el liceul…acolo obisnuia sa iasa si Alexandra…dar el a uitat..era prea prins de viata asta de noapte…distractie peste distractie…bautura…femei…placerea de a trai… In acea seara s-a simtit ca fulgerat…a vazut-o…la fel de frumoasa…ca intodeauna…cu acelasi zambet fermecator…cu aceeasi ochi cu care daca te privea…iti venea sa zburzi de placere ca te priveste…l-a vazut…a ramas blocata pentru cateva secunde…el la fel…inima parca s-a blocat…sau batea foarte tare…nu se astepta sa o vada…Doamne cata frumusete in acea femeie…Era cu prietenul ei…acel prieten pe care ea il iubea…a incercat sa o salute…sa o cheme undeva mai deoparte sa vorbeasca cu ea…dar ea nu a vrut…ii era greu…mai ales ca nici nu a anuntat-o ca o sa vina in tara…S-a pierdut…inima parca ii era sfasiata…a iesit in graba din club…s-a urcat in masina si a gonit-o in fuga…fara sa stie unde merge…revedrea ei…si refuzul ei de al saluta l-au ranit…a incercat sa se calmeze dar piciorul parca apasa din ce in ce mai tare pe pedala de acceleratie…a urmat o curba…a trecut-o in viteza…la a doua nu a mai reusit sa vireze la stanga si a luat-o prin parapeti…s-a rasturnat pe o vale abrupta pana s-a oprit intr-un copac…masina statea pe doua roti rezemata de acel copac…partea soferului fiind deasupra…Dupa cateva minute s-a trezit din starea de inconstienta…avea airbagul pe fata…de abia respira…dar nu din cauza airbagului…in toata nebunia aceea..in timp ce masina s-a rostogolit…un lemn de brad ascutit a spart geamul din partea stanga, a soferului…si l-a strapuns in partea abdominala… Sangera…a pierdut mult sange in timpul in care a fost inconstient…isi cauta telefonul…vroia sa sune ambulanta..11…”Nu are rost…nu o sa ajunga la timp”…cauta in telefon numarul ei..era primul…Alexandra…suna…o data…de doua ori…de trei ori…raspunde…nu mai simtea durerea…”Alo…Mircea?!”…vocea ei era ca un leac pentru suferinta lui…”Alexandra…Alexandra” se forta el sa vorbeasca…”Ce e? te-ai hotarat si tu sa ma suni la ora asta si sa ma anunti si pe mine ca te-ai intors?” zise ea oarecum ironica….”Alexandra…asculta…te iub…..te iubescc”…”Mircea?!…te simti bine?…unde esti?” Mircea nu a mai raspuns…”Mirceaaa!!!…ce s-a intamplat?…esti bine?” dar nu s-a mai auzit nimic…doar o pocnitura…a cazut telefonul….Mircea nu mai era acolo….

Acum sunt ingeri…asa zic toti

Poate ca ati auzit si voi, poate stiti, poate v-ati simtit la fel cand ati auzit…Zilele astea au fost destul de triste pentru cei ce le cunosteau pe Raluca, Giorgiana si Irina, mai ales pentru familiile lor. Acea tristete nu se poate descrie in cuvinte, sau cel putin eu nu as putea descrie asa ceva. Ce poate fi mai dureros sa-ti pierzi copilul, sa-l pierzi cand era pe drumul cunoasterii, formarii ca om, sa-l pierzi cand trebuie sa-l vezi crescand, sa-l pierzi cand trebuie sa-i dai un sfat parintesc despre cum trebuie sa aiba grija de viata lui, in cazul fetelor, de cum isi aleg prietenii si multe altele. E dureros sa auzi ca au murit trei fete: 15, 17, 19 ani, e dureros pentru mine…nu pot sa ma gandesc cum e pentru ei… Daca nu ati auzit va spun eu, sau va dau un link la ce a trebuit sa pun pe site-ul unde lucrez (Tinereţe frântă: trei tinere au murit la Gilău). “S-au ridicat la cer trei ingeri” asa am citit prin comentariile celor care le-au cunoscut, “corpurile lor au murit, dar ele sunt inca printre noi”.

Au murit trei viitoare sotii, trei viitoare mame, trei viitoare bunici….n-au murit doar ele, cand moare un om nu moare doar el, moare si ceea ce ar fi trebuit sa urmeze dupa el… Sa fi fost soarta? “asa sa le fi fost scris? sa plece asa tinere sa nu mai aiba de infruntat viata asta mizerabila” -  spunea cineva printre aceleasi comentarii pline de tristete si regret… si ura…ura pe cel ce a condus acea masina cu viteza aia…inconstient de ce ar putea pati. Macar sa se fi gandit la el ca ar putea pati asa ceva la viteza aia…nici macar nu aveau centuri cei din fata…fetele, toate trei in spate nu au mai avut nici o sansa….acolo s-a terminat drumul lor…in acea zi de duminica… Cat despre sofer…o sa-i fie greu sa traiasca cu gandul ca din cauza lui au murit “trei ingeri”, mai ales ca pe una o si iubea. Degeaba il condamna multi la moarte… ar scapa mai usor de acest chin… dar sper sa reuseasca sa-si revina…. candva sa-si poata intemeia o familie (daca nu va sta in inchisoare pentru restul vietii), sa poata da nastere la alti ingeri, sa fie un om care sa stie sa pretuiasca viata…atat a lui…cat si a celor din jurul sau… A gresit, dar toti suntem oameni si gresim….numai ca greseala lui e una din cele mai mari de pe acest pamant. Mai intai sa se poata ierta el insasi…pentru ca oamenii stiu doar sa judece…sa condamne….dar daca erau ei in locul lor…daca asa din prostie, oricat de buni soferi ar fi fost…ar fi apasat acceleratia…asa pentru putina adrenalina…si sunt sigur ca sunt multi care fac asta….si in cazu asta au ajuns sa judece in loc sa inceapa sa se gandeasca la ce tragedii s-ar putea intampla. (Acum o sa-mi iau masina si sper sa nu mi se intunece odata mintile si sa scap picioru mai mult decat trebuie pe acea afurisita acceleratie)

V-am mai zis eu ca e scurta viata, si trebuie traita cat mai bine, sa fim multumiti de ceea ce realizam pe parcursul ei…dar pentru ele a fost prea scurta…acum sunt ingeri….asa cred toti

P.S. Nu am vrut sa intristez pe nimeni … dar cand am ceva pe suflet…ce doare….ma descarc aici…pe blog…

Aveti grija de voi…..

Pentru că scrisul rămâne…

N-am nevoie de introducere, de citate, ca nu-s nici filozof, nici psiholog, scriitor nici pe atat, poet- doar când mă prinde virusul iubirii..:). Sunt doar un simplu cetăţean normal, cu gânduri anormale..care are..sau asa mi se pare..ceva de comunicat.

Mă cunoasteţi, m-aţi văzut pe stradă, cu unii chiar am vorbit, poate, cu unele am schimbat o privire, un  zâmbet, mă vedeţi peste tot, şi totuşi nu sunt acolo. pe parcurs o să înţelegeţi.

Poate unii se întreabă..da la ce ….ţi-ai mai facut si tu blog si ce mai vrei sa faci si cu asta.

Ca raspuns:  in primu rand ca sa te intrebi tu, cand problemele tale existentiale nu te mai preocupa si te gandesti la ce fac altii si pentru ce. In al doilea rand, ca ii la moda(nu demult se vorbea prin presa ca si becali are ), ca m-am saturat de hi5 care nu are nici un rost(poate nici asta), ca verbal intampin probleme in comunicare cand am de spus ceva atunci cand trebuie spus, si nu o fac…si mai ales pentru ca scrisul ramane…..

Cui se adreseaza acest blog?

Voua, celor care credeti ca ma cunoasteti si lor celor care vor sa ma cunoasca, si clar mie care inca nu ma cunosc

Si o intrebare pentru mine: Oare de ce fac asta?

Mai Vasile, poate ca nu ai altceva mai bun de facut, mai stii..:)

Acum gata..acestea fiind spuse va  multumesc  ca v-ati obosit ochii sa cititi nimicurile mele..si sper pe viitor sa o mai faceti.

Cu respect pentru adevaratii prieteni, cu intelegere  pentru cei care ma vorbesc pe la spate..dar si-au obosit si ei ochii sa vada ce pun la cale, cu o sarutare pentru fete va spun pe urmatorul new post

Scrisoare unei prietene

Draga mea prietenă,

Îţi scriu aceste rânduri ţie pentru ca stiu ca ţii la mine si intodeauna ti-a pasat, la fel si mie, poate un pic mai mult decat trebuia. Ma cunosti de ceva vreme, poate cel mai bine dintre toti, stii ce pot si ce as putea face si am vazut ca ai incredere in mine iar pentru asta nu pot decat sa-ti multumesc. Dar, unele lucruri nu le stii, nu ai cum, pentru ca nu mi s-a parut necesar a te informa despre unele trairi, ganduri, regrete care au facut si acestea parte din viata mea si care inca mai fac, si care cateodata incet…incet..dispar…mai ramane o umbra care, la lasarea intunericului, cu nici o sursa de lumina, dispare si ea. Dar nu se pierde de tot, e de ajuns sa aprinzi un foc..si iar apar…si daca nu aprinzi tu focul, rasare soarele in zori.

Vreau sa mai stii ca tu, my friend, ai fost prezenta cam in tot ce s-a intamplat in viata mea in ultima perioada in luarea unor  decizii care ma priveau. Nu are rost sa le amintesc..cum nu are rost poate nici sa-ti scriu aceste randuri, d-apai daca altfel nu stiu, eu ce sa fac?…Poate te asteptai la mai mult de la mine, poate ca inca te astepti, poate pot mai mult, poate ceva ma opreste sa pot mai mult, sunt multe enigme in viata unui om si sunt multe feluri de oameni care actioneaza intr-un fel sau altul datorita trecutului lor, a copilariei lor care il formeaza pe om pentru ce o sa urmeze. Vezi tu, pe cei care traiesc “intre blocuri”(si nu numai pentru ca “blocurile” s-au mutat si la tara) in zilele de azi, si chiar de ieri, cei ce umbla cu cei mai mari, invata sa bea, sa fumeze, sa se f..a, sa se la bataie de oricine se uita mai posomorat la ei, oare de ei ce o sa se aleaga? problema lor, si a parintilor prea ocupati cu “goana dupa aur”. In orice caz, nu o sa ajunga un om retras, tacut, chiar si atunci cand spune ceva.   Asta am fost eu de mic, cel care statea deoparte, cel care ramanea mai mult in clasa in pauze, care nu simtea nevoia sa comunice cu altii si asta se pare ca m-a afectat in unele cazuri de comunicare. Asta ii esential in relatiile dintre oameni, comunicarea, fara ea nu ai o viata linistita(gandurile si sentimentele se bat de peretii creierului si a inimii, ajungand sa iti faca rau), ceea ce gandesti, ce simti cu adevarat ramane nespus, iar celor care trebuie sa le spui nu o sa stie niciodata ce vrei.

Uite draga mea, asta fac eu prin aceasta scrisoare iti comunic ca ceva s-a omis in a-ti comunica, nu stii totul.

Acum inchei aceasta scrisoare cu speranata ca o sa ajunga la tine si o s-o citesti.

Cu multa dragoste iti trimit o imbratisare calda,

Al tau prieten

P.S.: In aceasta scrisoare pot sau nu pot sa fiu eu, iar aceasta scrisoare se poate adresa atat “ei” cat si celor care citesc aceste randuri.

Pentru cei care cred ca “asta sufera rau”- parerea voastra- iar pentru cei care au de invatat ceva inseamna ca nu ati citit degeaba. Pentru carcotasi,pentru greselile din text, pentru ca nu intelegeti ce am de zis, treaba voastra, pe mine nu ma intereseaza  Respect pentru toti

La graniţa dintre culmi

Culmea norocului sau culmea ghinionului?

Ziceti voi..ca eu nu mai stau  sa ma gandesc

Deci uite cum sta treaba:  sa mergi la examenul cu scoala cu doar  un sfert facut din cartea aia plus ceva de pe net..si sa mai nimeresti si un chestionar usor si pe langa toate astea sa gresesti la o intrebare cu 3 raspunsuri corecte din care tu ai incercuit 2 si daca le faceai pe toate aveai 23 si puteai sa intri in examen.

Acum dilema mea: care culme ii asta?

Deci in viata mea nu o sa uit ca tre sa mergi cu avariile pornite cand: ai pana, cand mergi cu viteza redusa si pe un drum aglomerat, ultima fiind cea omisa.

Mersi anticipat pentru raspunsuri

Călimara, tăria şi ţigara

Nu e nici una aici, nu am nevoie de calimara, ca scriitor pe blog nu am nevoie de cerneala, degeaba scriu pe ecran ca scrisul meu nu ramane acolo, sa il vezi tu, voi, eu. Taria?..nu ma ajuta sa scriu cum ii ajuta pe mariile genii de scriitori betivi..iar tigara..din partea mea sa se transforme in fum si sa se piarda pe veci in aer. Daca imi place sa scriu nu am nevoie de ele azi.

E doar un chip, un zambet, o mangaiere, o imbratisare, un copil, o batranica, o intamplare, o tresarire, un tremur, o flacara, un suspin…e viata. Ea ma face sa scriu, laudele unora la ce am scris pana acum ma fac dator de a mai scrie, poate va pare cunoscut ce vedeti pe aici, poate ati trait si voi ceva din ce traiesc eu, poate va linisteste gandul ca mai sunt si altii ca voi..poate… poate…poate…cati de poate as putea sa enumar?…n-are rost…e de ajuns ca avem ceva in comun.

La un moment dat, pe divinul si unicul, nelipsitul messenger imi spunea cineva, hai mai zi ceva..orice..asa..sa treaca timpu. Si am inceput sa ma intreb…oare ce-i cu voi oameni?..de ce vreti sa treaca timpu’? ce credeti ca daca trece azi…vine noaptea..dormi…te trezesti..maine o sa fie altfel??..Asta crezi tu??..din pacate pentru tine o sa fie la fel…asta daca si maine o sa zici la fel..”hai mai zi ceva sa treaca timpu’ “… Fa si tu ceva ca timpu’  sa treaca in folosul tau, ca secundele alea in care ai facut ceva, sau chiar ai zis ceva unei persoane sa ramana in acest timp si sa fie ceva de-ti amintit..ca altfel ajungi batran la pat…stai intins asteptandu-ti moartea fara sa ai ce sa-ti amintesti..de parca nu ai fi existat..sau ai trait ca un animal = >supravietuire – reproducere.

“Trebuie sa te bucuri de viata, chiar si de cel mai marunt lucru de pe acest pamant, ca poti gasi fericirea si in lucruri mai mici” imi mai spunea altcineva. Daca stai sa te gandesti bine are dreptate..uite de exemplu la EL, isi ia aparatul foto, iese la o plimbare si surprinde unele peisaje din natura…unele emotii ale unor oameni..vine acasa si se uita cu admiratie le ele..ii fericit…a facut ceva…timpu’ ala nu a fost pierdut, peste ani se uita la poze si-si va spune …cam asta faceam eu cand eram mai tanar…asta e doar un exemplu, tu trebuie sa-ti gasesti ceea ce-ti place pentru a fi asa putin fericit in viata asta si-asa plina de timp liber putin.

S i daca esti stresat..prea incarcat de greutatile vietii..iesi din casa pentru o zi, doua.. iesi afara, in natura, la munte undeva..trage un piept plin de aer curat…urla cat poti tu de tare si apoi asculta-ti ecoul…Sa vezi cum natura ti le ia si le duce departe.. pana nu se mai aud si nici vocea ta parca nu mai e aceeasi..e alta, mai calma, mai linistita, e al altui TU… .. .. .. … poate doar pentru un moment, dar nu conteaza…a fost.

P.S. Despre subiectul asta se poate discuta mult si bine, poate o sa mai revin. Chiar daca ma cunosti, si probabil crezi ca eu nu fac lucrurile astea…atunci fa-le tu..sa fii mai bun ca mine..sa vezi daca au avut vreun rost randurile de mai sus.

Imi scot palaria  in fata voastra in semn de respect,

Cu drag,

Acelasi EU

Sunt prea mic pentru ea?

Multe se pot intampla intr-o zi din asta…multe poti vedea..multe poti auzi…si chiar poti sa si realizezi una alta. Eu am trecut de preexaminare la scoala de soferi..cu putin noroc ce-i drept..si cu sustinere din partea cui trebuie..s-a rezolvat si asta..am scapat..fara felicitari va rog..pana ce-mi iau permisul. Mersi ca v-ati gandit sa ma felicitati totusi.

Azi am auzit o chestie care ma sacaie de ceva vreme si pe mine…despre relatiile dintre oameni…despre cum unii pot fi mai mari sau mai mici decat altii. Prin constructie genetica e posibil..ca asa ne-a lasat natura…sa nu zic Dumnezeu..ca unii au incetat sa creada in existenta unei forte divine cu acest nume. Poate exista..poate ca nu..fiecare cu credinta lui..dar eu raman la ideea ca oricine ne-ar fi lasat pe noi, oamenii, pe acest pamant..ne-a lasat egali intre noi. Fiecare avand ceva ce altul ar vrea sa aiba si el.

Prietenul meu a zis in felul urmator,  “deci bah…fata asta la orice s-ar uita…se uita de sus…”, facand referire la o fata pe care o cunoscut-o recent. E genial ce a zis, foarte bine pentru ea ca se uita de sus la unele probleme din viata ei, la lucruri ce nu au suflet, dar la oameni nu se poate sa te uiti de sus. Nu poti face una ca asta…sper ..spre binele lui ca ea sa nu faca parte din categoria “oamenilor care se uita de sus la altii”. Desi sunt mai mult ca sigur ca nu e genul.

Nimeni nu trebuie sa fie complexat de felul lui de a fi, chiar daca nu a facut ceva de care sa fie mandru, ceva de care unii sa vorbeasca cu admiratie…”da..stii…el/ea a facut chestia aia..ce om”, Este timp pentru fiecare sa faca acel ceva special…e de ajuns sa fi prietenul bun al cuiva, sa dai un sfat bun unei alte persoane…sa-l ajuti atunci cand are nevoie de sprijinl tau..Eu cred ca asta e cel mai folositor lucru, maret dealtfel, pe care il poate face un om. Ca traim cu unele vicii, ca nu ne traim viata asa cum trebuie, ca nu suntem la asteptarile altora..putem toti sa ne schimbam in mai bine daca ni se acorda increderea necesara, sustinerea morala, macar din partea acelei persoane, cea mai apropiata de fiinta ta..de sufletul tau..de ceea ce insemni tu. Toti ar trebui sa aiba o astfel de persoana pe langa sufletul lor, pentru mine acea persoana inseamna jumatatea care iti lipseste pentru a fi un intreg, o entitate greu de doborat. Toti trebuie sa o gasim sau sa ne gaseasca, fara de ea nu poti sa existi..sau poti…dar ca o fantoma…care trece pe langa tine fara macar sa o observi, simti oarecum o adiere pe fata ta..si atat..asta a fost tot acea persoana fara de jumatate..o fantoma ce lasa in urma ei doar o adiere. S-ar putea sa ma insel, am tot dreptul pentru ca nu-s un batran cu barba trecuta peste multe file despre existenta omenirii si a relatiilor dintre oameni…sunt doar EU.

Si iataca prietene ca revin iar la tine si iti spun…ea e o persoana, la fel ca tine, cu mai multe calitati sau defecte…tu esti o alta persoana, la fel ca ea, cu alte calitati si alte defecte…voi, adunand calitatile si inlaturandu-va unul altuia defectele, ati putea deveni un intreg.

Ia aminte la spusele unui biet blogger care n-are ce face la ore tarzii in noapte.

Cu admiratia care vi se cuvine,

Acelasi EU

Frustrarea RON-ului

Azi am infruntat sistemul birocratic din Romania…adica am mers sa stau la coada la posta si la CEC. Super fain..atat de mult imi place(pe dracu)…dar totusi cateodata mai gasesti si ceva amuzant pe la cozile astea…Oricum mai amuzant ca batranii care se trezesc de dimineata cu 2 ore inainte de a se deschide oficiul unde trebuie sa-si rezolve treburile si se duc sa stea acolo la coada si se calca in picioare..pentru ca asa i-a invatat tovarasu. In fine, treaba lor, nu trebuie sa rad eu de ei.

Sa revin la “frustrarea RON-ului”.  Asa stand eu la coada si injurand in gand pe tanti aia care se misca cam greu, intra la rand, in fata mea o doamna, asa la 45-50 de ani.

- Buna ziua.

- Buna ziua.

- Pentru plata impozitelor.

- Numele si adresa va rog.

- Doamna X, strada X …..

- Impozitul pentru locuinta doriti sa-l achitati?

- Da..da

- Nu aveti nimic pe acest nume, doar pentru mijloace de transport.

- Atunci platesc pe asta.

- Cu tot cu majorari aveti 1080 de lei de platit.(La care doamna ramane mirata..se uita la bani si la functionara..nu intelege)..10 milioane 800 doamna. Dar ce masina aveti de trebuie sa platiti asa de multi bani?
- Un mercedes vechi care a fost radiat de catre politie…insa la finante nu l-o sters.(alta frustrare…cum naiba sa platesti pentru o rabla pe care nu o folosesti)

- Ar trebui sa mergeti si sa va rezolvati cu finantele sa nu mai trebuiasca sa platiti atatia bani.

- Pai sotului meu nu ii place sa stea la cozi si mai bine plateste si ma trimite pe mine.(o explicatie logica din partea doamnei…cum naiba TU ca barbat sa te duci sa stai la cozi?? mai bine trimiti nevasta sa-ti plateasca o masina pe care o tii ca trusa pentru scule..ca doar ai bani destui..desi nu prea se parea)

- Imi spuneti va rog cat trebuie sa va platesc pe 2007?

- 580 de lei(la care doamna scoate o hartie de 50 si inca 8 lei)..Nu doamna…5 milioane 800, aceasta e o hartie de 50 de lei..adica 500.000 lei vechi.(acum doamna scoate 5 hartii de 100 si 8 lei)…tot nu e bine mai trebuie sa imi dati hartia de 50 si inca 3 de 10..in total 580 adica 5.8oo.ooo(doamna se uita speriata…crede ca e pacalita)..Sa nu credeti ca vreau sa va iau banii…incerc sa va explic cati bani trebuie sa-mi dati.

Doamna in cele din urma plateste suma respectiva tot fara incredere, dupa care intreaba iar:

- Imi spuneti cat a mai ramas de platit.

- 500 pe anul 2008.(iar se uita nedumerita si scoate o hartie de 50). Adica 5 milioane doamna draga.

- Nu se poate…ca e doar o garsoniera, luna trecuta am platit doar 800 de mii.

- Doamna acum doriti sa platiti impozitul pentru locuinta?(destul de calma functionara, de apreciat atitudinea ei)

- Da.

-Aici aveti 800 de mii de platit(functionara preventiva..pentru a nu o mai incurca pe doamna)

Si doamna tot nu a inteles cum sta treaba cu RON-ul..pt ca avea 80 de mii in mana si dupa ce a fost lamurita ca de fapt tre sa dea o hartie de 50 si inca 3 de 10 doamna mai revine cu o intrebare.

- Imi spuneti va rog cat mi-a mai ramas de platit pentru masina?

- 500 de lei..Doriti sa achitati acum?

- Da…cred ca da.

- Nu cred ca aveti destui bani din cate vad eu in mana dumneavoastra.(doamna totusi ii numara sa se asigure). Ar trebui sa mergeti la finante si sa rezolvati problema cu masina sa va recuperati banii doamna pentru ca platiti foarte mult.

- O sa vorbesc cu sotul sa rezolvam…Ma scuzati..dar m.au zapacit rau de tot banii astia.(si a plecat)

In aceasta relatare a faptelor nu am vrut sa rad de saraca doamna – care la aflarea sumei de 1080 pur si simplu s-a blocat..probabil ca de aceea nu a mai inteles care e faza cu banii..probabil ca stia..eu nu am de unde sa stiu – ci rad de prostia din tara asta, pe care o mirosi la fiecare colt de strada..in orice institutie din stat…prin cluburi ..peste tot..nu ca eu as fi baiat destept..da no.  Cum Dumnezeu..un om in toata firea sa nu se duca sa se intereseze sa-si stearga mercedesul, radiat de politie, de la finante. “Nu ii place sa stea la coada”- asta da argument..ma lasa fara cuvinte. Va las pe voi sa comentati daca mai aveti timp sa va mai dati un ochi si pe blogu’ meu, acum cu pregatirea asta pentru sarbatori.

P.S. : (Si dincolo la CEC inca o intamplare cu leii astia grei ai nostri..niste straini doreau sa-si achite nustiueu ce taxa, si intreaba ei intr-o romana chinuita: -Cati lei sunt de platit?; tanti le raspunde: – 7 milioane; acestia au facut toti o faţă, ca erau 3, speriati  incep sa vorbeasca ei in limba lor si sa se mire si sa strige UNA desteapta: Welcome to Romania. N-am inteles care era problema lor ca la cat de imbracati erau pareau sa aiba bani de acasa. Abia mai tarziu dupa ce s-au mai linistit si au intrebat pe tanti: – Adica 7oo?, mi-am dat seama ca ei stiau de venirea leului greu in Romania..Cred ca de aia au zis:Welcome to Romania )

Va cer scuze pentru chinul la care v-am supus(adica sa-mi cititi povestea de azi),

Numai bine

Inima lui bătea şi pentru Ea

Stau intins pe patul tare si  rece din camera intunecata in care imi duc veacul..imi vine in minte o poveste…ma ridic incet, imi indrept spatele si incep sa-mi satisfac dorinta de a scrie..de a da mai departe povestea asta care nu ma lasa sa-mi odihnesc creierul obosit de stresul cotidian. Imi dau seama ca am facut o mare prostie pornind televizorul..nu ma obosesc sa ma ridic sa-l inchid…il trag din priza…si s-a stins…nu mai urla proastele alea in cantecele lor despre barbatu’ vietii lor care le-au facut sa sufere…gata..liniste..dau drumu la radio-ul ala cu muzica relaxanta(il gasiti si pe blog)..si incep iar sa bat tastatura in intuneric…incerc sa-mi amintesc povestea ce-mi trecea prin somn chinuindu-ma sa dorm..aha..uite ca imi revine…incep…..

EL era un baiat simplu, un om obisnuit, isi traia viata intr-un mod cat mai simplu, nu ii placea sa se streseze cu nimic…”viata asta trebuie sa fie una linistita, n-are rost sa te stresezi” isi spunea el tot timpul. Avea si un servici, avea si ceva bani cu care sa incerce sa supravietuiasca intr-o lume plina de nevoi, plina de hiene care abia asteapta sa cazi la pamant…sa poata sari pe tine sa te sfasie tot…sa le fie lor bine. Incerca sa le evite tot timpul, nu le suferea…el nu era ca hienele alea… Intr-o zi intalneste o fata, frumoasa, vioaie, cu o pofta incredibila de viata, incep sa-si vorbeasca, sa se cunoasca, in cele din urma ajungand prieteni buni, nu era zi in care sa nu vorbeasca, la telefon, pe internet, de se intalnit se intalneau mai rar…nu prea era cum..erau departe unul de celalalt..dar gandul si inimile lor erau aproape…se simteau bine…impreuna erau in alt univers..unul mai special, cu mai multa fericire decat in cel in care traiau. Pe timp ce treceau zilele de cand se cunoscuse cu EA, El a inceput sa se indragosteasca, sa se gandeasca tot timpul la ea, a inceput sa simta ca EA era acel ceva care lipseste din viata lui…jumatatea sufletului lui…cea fara de care el nu putea exista ca un intreg…dar EA avea prieten de ceva vreme…si il iubea, spunea ca e fericita alaturi de el …EL a inceput sa se poarte ciudat, nu mai vorbea la fel cu EA, nu mai stia cesa-i spuna, nu putea sa-i spuna ca s-a indragostit..risca sa-si piarda prietenia…sentimentele incerca sa le opreasca, sa le tina acolo inchise in inima…asta il afecta…nu mai putea dormi noaptea, nu mai putea vorbi nici cu ea…nu se mai putea controla, tot timpul gafa, a inceput pana sa si bea mai mult, ii trimitea mesaje noaptea, era gata sa renunte la prietenie crezand ca va scapa…nu ar mai fi avut de trait sentimentele alea care-l rodeau din interior si ii tulburau gandirea…I-a spus intr-o zi de ce se poarta asa…a inceput sa o iubeasca…dar EA nu putea sa il vada in altfel decat ca pe un prieten, acel prieten al ei special, pastrat in acel sertar special din inima Ei…EL nu intelegea de ce nu se poate sa fie impreuna, o iubea si simtea ca si EA simte la fel, numai ca in alt fel…S-a decis sa nu mai vorbeasca deloc cu EA..stia ca ea are nevoie de EL, ca prieten…dar nu…nu mai vroia…vroia sa renunte la tot ce era legat de EA…crezand ca astfel o va uita si va trece mai departe…dar nu era posibil…dragostea pentru EA era prea mare…o iubea si nu era zi in care sa nu se gandeasca la EA..sa-si aminteasca ce prieteni buni erau..ce bine se simteau impreuna…ar fi dorit sa ia telefonu sa o sune..sa-i spuna ca ii pare rau..dar nu putea…orgoliul lui il oprea..si pe timp ce trecea timpul ii era tot mai dor de EA…s-au mai intalnit din intamplare…s-au salutat, si au trecut unul pe langa celalalt de parca s-ar fi cunoscut doar asa din intamplare…S-a decis sa renunte de tot la EA…si la tot ce a fost intre ei doi…sa o uite de tot…daca ar fi putut si-ar fi sters memoria…i-a spus EA odata ca EL renunta prea usor cand se infrunta cu o greutate…a negat…El e mai tare decat crede EA…dar nu era asa…avea dreptate pentru ca EL s-a decis sa plece in alta tara…pentru bani mai multi si pentru a fi cat mai departe de EA…crezand ca o va uita si gandul la ea nu il va mai afecta…ar fi vrut sa fie ca inainte de a o cunoaste..liber.

Si-a pregatit bagajele, a iesit de pe usa, si-a luat ramas bun de la rude si pasea cu pasi grei…inima il apasa tare…se uita inapoi sa vada daca nu cumva e si ea pe acolo din intamplare..”o fi afland ca plec si a venit sa-si ia ramas bun” se gandea EL…dar ea nu era nicaieri..doar in inima lui…si a luat-o si pe EA cu EL, pe autocar, si a dus-o acolo departe cu EL…si inima lui inca bate pentru EA.

………………………

Povestea lor nu stiu daca se termina sau nu aici, ramane de vazut, somnul imi ingreuneaza genele iar tastatura s-a ingreunat parca la bataia degetelor mele…am scapat si de povestea asta…nu o sa ma mai sacaie..o sa ma lase sa dorm linistit…mergeti si voi la somn…pasari de noapte

Cu multa stima pentru cei care ma citesc, si pentru ceilalti la fel,

S-auzim numai de bine

OMBLADON – Ultimul tren

Am luat o palmă…să mă trezesc

Da… am fost la examenul pentru permis azi. Nu..nu l-am luat, nici nu aveam cum..nu meritam, nu m-am pregatit deloc serios, nu dau vina pe nimic si pe nimeni…am mers pe mana norocului cum am facut-o pana acum la tot ce s-a intamplat in viata mea, incepand din clasa a 12-a..probabil si mai devreme. BAC-ul, primul examen important din viata noastra, cum il numesc unii, l-am luat cu nota bunicica tot printr-un noroc, am prins subiectele pe care am insistat mai mult cand am invatat in cele 2 saptamani inainte de examen…Ce noroc!!!, am zis si atunci. Facultatea toata din noroc in noroc, examene picate..luate in restanta si cu nota maricica, ca la ce sa ma stresez…daca am noroc si le iau..mai are rost sa ma chinui sa invat in fiecare zi (bine..la facultatea de jurnalism…nici nu se impune sa inveti). Licenta – al doilea examen important..credeti ca am stat eu sa scriu in fiecare zi la licenta..sa citesc carti de sa-mi umplu fişa la biblioteca, sa ma documentez…nuuu..la ce?..ca poate am noroc..o cumpar (si ieftin..asta da noroc), si trec si eu peste…ca la ce ma ajuta pe mine daca am 100 de pagini scrise de mana mea, gandite de mine…nuuu…pentru ce?..sa incaruntesc degeaba?…ha..un search pe google…o suma acceptabila…si s-a rezolvat optu’..cand te gandesti ca puteai lua si mai mult daca erai un pic mai smecher..nu meritam nici aia. Serviciul – alta realizare tot pe baza de noroc. Ma recomanda un prieten, imi spune sa merg la un interviu, ma conformez, merg, ma accepta si iata-ma..am servici..si inca unu bun…am facut eu ceva??..am umblat cu cv-uri pe la 10 de firme?…naaah…mai bine plecam in Irlanda..ca tot aveam un prieten bun acolo..si imi facea el rost de lucru…si tot nu aveam eu de ma chinuit sa-mi caut.

Dar azi viata mi-a dat o palma, la examen. Am mers tot pe mana norocului, cum am mai zis..si a fost si noroc destul si azi, de dimineata incepand, dosarul mi s-a rezolvat repede, de luat taxi sa ajung la Politie, nu a fost cazul, era cineva care se indrepta acolo si m-a luat si pe mine, am ajuns la timp si am apucat sa imi si depun dosarul, si sa intru si in sala de examinare, dar, aici, norocul m-a ajutat pana la 21 de raspunsuri corecte…la celelalte parca mi-a zis: “de aici descurca-te si singur ca eu te-am adus pana aici”. Si aici m-am trezit…nu m-am suparat ca l-am picat la limita, chiar nu am avut nici o reactie. Bucharest city zicea in articolul “La granita dintre culmi”: “ar trebui sa te consideri norocos ca nu ai luat examenul….cate vieti implica celelate 3 sferturi de carte necitita?”…si eu ma intreb: “oare cate vieti s-au salvat daca  nu am facut si ultima  intrebare ce ma facea cu permis?”

Privesc viata cu optimism…stiu sigur ca data viitoare o sa-l iau..nici nu incape in discutie…e doar un examen si asta..dar la care nu te poti prezenta fara sa stii unele chestii. Trebuie sa fac si eu ceva in viata asta, nu sa merg tot pe mana norocului sau pe ideea..la ce sa fac eu?… ca or face altii. Inveti din greseli, si bine faci..daca esti destul de puternic sa faci lucru asta.

Acuma gata, v-am plictisit destul, poate v-a atras titlul..erati curiosi sa vedeti ce mi s-a intamplat..de aceea ati dat click…nimic..ma simt bine…poate chiar mai bine decat ar trebui sa fie un om care si-a picat un examen. Va las in pace, ma duc la sala, mai scap de tensiunile cotidiene, plus de asta diseara mai e si ceva chef..vin fete..si in caz de ceva “miscare” sa fie destul de umflati muschii (glumesc si rad de ce pot scrie, dar las…sa radeti si voi)…aaa..sa nu uit…timp de trei zile nu raspund pe mess’..mai raspund pe blog la comentarii(cel putin 3 zile…ca asta e un drog mai puternic pentru mine decat tigarile pentru voi)..il las doar sa-mi faceti voi click-uri (iar rad..dar totusi.. poate aveti si voi ceva de invatat din cateva randuri)..ca m-am saturat de aeru’ asta infect de calculator pe care il respir in fiecare zi..de dependenta de internet..de site-uri..hi 5- uri si toate cacaturile astea care ne tin aici legati de o cutie patrata (pe unii..altii mai si traiesc). O sa il folosesc doar ca sa mai scriu pe blog…un compromis atat de mic imi permit si eu…

Numai urari de bine pentru toti,

mersi ca mi-ati clickuit blogu si astazi,

Un alt EU

Ea e încă acolo… cu el

E sambata azi, sambata de dinainte de Craciun, se apropie sarbatorile..nu am scris nimic despre asta…pentru ca nu mai simt spiritul Craciunului, cand ma gandesc ca o sa fie ca o zi obisnuita..naaah..lasa;;n-are rost sa vorbesc degeaba…Vremea mohorata de afara ma tine prizonier intre peretii astia intunecati..in fata aceleasi cutii patrate…nu am mai vorbit pe mess..cum am spus..decat in situatii urgente…ma iert pentru asta..pot trai cu vina asta pentru restul vietii…as fi vrut sa ies undeva..sa privesc lumea din alt unghi…nu stiu daca doar vremea m-a retinut…sau lenea mare, pe care am dobandit-o in timpul facultatii si care inca ma urmareste…sper sa scap intr-o buna zi si de asta…Stand asa si nefacand nimic mi-a revenit in minte povestea celor doi…El si Ea…adica Mircea si Alexandra…sa nu mi se mai confunde identitatea mea cu a lui, chiar daca am trait sau credeti ca traiesc o astfel de poveste ca si Mircea…

Mircea a ajuns cu bine in Spania, ca acolo s-a dus, acolo unde majoritatea romanilor fug sa scape de traiul greu de acasa, in loc sa incerce sa creeze unul la ei acasa. Acolo e si el, ajuns de vreo luna, n-are rost sa mai spun cum a calatorit, e cat se poate de clar ca gandul si inima lui au fost tot la ea. Era de ajuns sa inchida ochii si ii vedea chipul, zambetul ei fermecator, care era numai al ei. Cand zambeste parca e un copil, se transforma intr-un bebe mic, de iti vine sa-l iei si sa saruti fiecare bucatica din corpul lui fraged, din pielea aceea fina si dulce, mai dulce ca mierea. Zambetul ei avea puteri magice pentru Mircea, cand era trist, inchidea ochii, incerca sa readuca in mintea lui imaginea feţei zambitoare si-i trecea.

Acum lucreaza intr-un bar de doua saptamani, pe timp de noapte si e platit destul de bine, “pentru inceput e destul de bine, poate mai incolo o sa-mi gasesc si eu ceva mai bine platit sa pot pune ceva deoparte” isi zicea uneori. Statea intr-un apartament cu doua camere, erau patru, toti romani, toti cu planuri marete, de a strange bani si a merge inapoi acasa sa-si inceapa o afacere, o casa, o masina buna…vise…”de-ar fi asa de usor, ca de fiecare data cand ne propunem ceva sa si realizam, sunt mai multi factori care influenteaza ducerea la bun sfarsit a unui plan, desi e un plan realizabil, prin multa munca si efort” le spunea Mircea cand se mai strangeau toti acasa si beau o “cubata” impreuna, ca sa doarma mai bine.

Era singur in camera, colegii lui lucrau toti in timpul zilei, numai el era pasare de noapte, ziua dormea, mai mergea la plaja, ca statea intr-un orasel aproape de Mediterana… briza marii il relaxa, ii placea sa stea mai mult in apa decat sa isi arda pielea la soare…Acum incerca sa vada cum sta treaba cu chitara colegului lui de camera. Incercasa scoata si el ceva note, ceva care sa se repete, sa cante…ii veni in minte iar imaginea ei..si-a adus aminte de momentul in care Alexandra a spus ca il iubeste, desigur ca pe un prieten, dar Mircea vedea iubirea intr- un singur fel, sau mai bine spus pentru el exista doar iubirea ce i-o purta ei, evident ca isi iubea si familia, dar aceea e “iubirea cu care te nasti si care trebuie sa o simta fiecare dintre noi, ceea ce simt eu pentru ea e iubirea descoperita, atunci cand crezi ca ti-ai gasit jumatatea inimii, ce-ti lipseste la nastere, inima nu e un intreg atunci cand te nasti, devine un intreg abia atunci cand simti ca jumatatea ce-ti lipseste se afla la o alta persoana“, cam asa definea el iubirea cand se prindea in discutii filozofice cu unii dintre apropiatii lui.

Chitara scoate niste sunete bizare, nu reuseste nicicum sa o mentina doar pe un ritm, se chinuie sa cante pe doua note… ii vin in minte si versuri pe care le pune pe sunetul scos de corzile lovite cu stangacie de degetele lui.”Esti acooloo, departe de suuufletul meu/ depaarteee de ce insemn euu..daar nu e vina taaa..e doar inima meaaa..care bate mai mult pentru tine” ii place ce aude, e ceea ce simte, oarecum…mai zdrangane chitara ceva timp si gata…i-a mai trecut, acum poate pleca la munca…..

Afara s-a intunecat bine, e trecut de sapte, vremea e tot trista, parca nici ea nu simte venirea sarbatorilor…ma gandesc cu ce sa-mi mai umplu restul de ore ce-au mai ramas pana ma pun la somn…vine un prieten la mine…bem ceva..poate iesim in oras sa cautam pe undeva spiritul ala de sarbatoare ce se apropie…poate e in vreo halba de bere..sau un pahar de vin…aici il gasesti tot timpu daca nu e in alta parte…V-am lasat, iar va multumesc pentru ca cititi ce scriu, cu acelasi respect va spun.. sa ne vedem cu bine..tot aici..tot asa..poate un pic mai bine..pa

“Tinere tu ai un suflet bun, dar…”

A trecut si weekend-ul, au trecut si cele 3 zile in care nu ar fi trebuit sa vorbesc pe mess. Nu s-au intamplat multe lucruri de povestit, un bowling plictisitor pentru ca nu am castigat(Vreau sa dau ca Alex – ar spune el), o iesire intr-un club de pe aici unde a inceput sa ma doara capul…no fun..no glory, cumparaturi pentru cei de acasa, care ma tot asteapta sa ajung… si eu is tinut aici…obligat sa raman pana in ajun…asa…sa mi se faca dor mai tare de locul unde am trait atatea Craciun-uri alaturi de ai mei…si inca patru singur…ca un cuc…numai ca eu nu am cantat ca sa stie oamenii de existenta mea, am zburat putin pe deasupra unora mai apropiati, sa-i vad…si sa ma vada. Acum iar ma duc cu dor pe de-o parte, si cu mare tristete in suflet…ma asteapta un alt episod din “Singur acasa de Craciun” (nu e vorba de filmul cu copiii aia mici). Nu-i nimic..oricum nu o sa stau acasa, acolo doar o sa dorm…patul meu…patru pereti ai mei…tv-ul meu…casa mea…hmm…mda, am devenit melancolic…nu se cade. Mai bine continui povestea lui Mircea…..

Au trecut aproape doua luni de cand Mircea e in Spania…ii merge bine, lucreaza, pune bani deoparte…acum se plimba prin o piata din centrul Motrilului, orasul acela mic de langa Mediterana unde l-a trimis soarta sa fie sclavul altora. E tot ingandurat…nici el nu stie la ce se gandeste…la “acasa”, la prietenii lui din tara, la viata pe care o duce el….la Alexandra?…da, inca se mai gandeste la ea. Nu au mai vorbit deloc de cand a venit, cand mergea la internet, o vedea online, ar fi vrut sa-i zica ca-i e dor, dar nu vroia…astepta un semn din partea ei..sa vada ca nu-i suparata…ca inca e acea prietena buna cu care se intelegea asa de bine pe vremuri. Nimic din partea ei…ea tacea…poate astepta si ea acelasi lucru…nu se stie.

Pasea greoi, cu aceasi pasi cu care s-a urcat si in autocarul ce l-a adus aici, pe strazi nu era multa lume, era amiaza, caldura era in puterea ei…de abia puteai respira aerul acela inabusit, trece pe langa un batran cu hainele rupte de atatea ploi, vant, caldura, frig si atatia ani. Avea un carton in brate “Ayudame por favor” ii era greu sa si cerseasca, poate era surdo-mut, poate era si el un biet roman trimis de cineva la cersit…la asta se gandea Mircea cand isi cauta prin buzunar ceva maruntis pentru batran, ii arunca o moneda de un euro, si curios ca pe hainele lui murdare si rupte vede prins cu un ac un stegulet al Romaniei “Curios batranu’ asta, inca mai poarta la piept steagu’ tarii de care a trebuit sa fuga” gandea Mircea . “Gracias senor” ii multumeste batranul intr-o spaniola fortata, probabil acelea erau singurele lui cuvinte pe care stia sa le zica in spaniola. “Sa-ti fie de bine batrane” ii zise Mircea, “vai Dumnezeu iti dea sanatate tinere, nu stii cat de mult ma bucur sa mai intalnesc cate un roman sa mai pot grai si eu graiu meu stramosesc” ii zicea emotionat batranul. “Mda, de parca nu is destui romani cu care sa vorbesti, ce nu ai ramas sa-ti vorbesti graiu acasa” isi zicea in gand Mircea. “Dar dumneata batrane de ce ai venit aici, de ce nu ai ramas acasa? la varsta dumitale  umbli sa cersesti pe la straini” i-a zis Mircea. “Mai baiete e greu si e mult de povestit cum am ajuns eu aici, si te vad ca esti si grabit” tanarul se pregatea sa plece “Tinere tu ai un suflet bun, dar inima ta baiete e tare trista, se vede ca suferi, si asta iti intuneca gandirea”. Mircea pleaca, s-a enervat, isi grabeste pasii, nici nu stie unde se indreapta, ajunge intr-un parc si se aseaza pe o banca. “Ce naiba are si mosneagu’ ala, ce vrea si el de la mine, ce naiba vor toti de la mine, auzi la el…ha…cica sufar…ai suflet bun dar…du-te batrane si vezi-ti de cersitu’ tau, il ajut si el se apuca  sa imi dea sfaturi..el mie..sfaturi…cum naiba sufar eu?…ce nu mi-e bine? toti imi zic ca sufar…ajunge si un drac de asta de cersetor sa imi zica “inima ta sufera”…nu le ajunge ca ii ajut pe toti, le sunt aproape…pe ei ii intereseaza ca sufar..ce stiu ei despre mine? despre ce simt eu?..nimic…sa-si vada de suferintele lor”. Asta gandea Mircea nervos privind de pe banca lui cum niste porumbei din fata lui sfaramau betonul chinuindu-se sa ia o firimitura de paine, rade, incepe sa studiaze atent miscarile unuia care turuia in jurul altuia mai colorat, “maturand” cu coada podeaua si facandu-i “plecaciuni” , “ala trebuie sa fie masculul” se gandea el…”ce simplu e la ei, te misti de cateva ori pe langa ele, te umfli putin in pene si gata…e a ta“… Cu gandul asta s-a ridicat de pe banca si a plecat, se duce acasa, simte ca ii e foame.

……………

E unu noaptea, la naiba, trebuie sa ma pun la somn, maine urmeaza iar o zi incarcata, nici tastatura nu ma mai suporta…parca nu vrea sa mai puna literele  pe ecran..le tot greseste si ma face sa revin sa le corectez…gata…cedez..e mai puternica decat mine…o las pe ea invingatoare in seara asta…dar oricum stie ca maine o stresez iar..

Inima lui batea si pentru ea

Ea e inca acolo…cu el

Daca a-ti citit pana aici inseamna ca vedeti si “multumesc ca ma cititi” si mai lasati si voi un comment sa vad de va place ori nu ce scrie tastatura asta…cand vrea.. Numai bine

Vasi va ureaza Sarbatori Fericite!

Eh..uite ca a venit si randul meu sa va las o urare …prin intermediul blogului ce-i drept..da ce era sa fac?. Nu am trimis mass-uri, cum faceam in alti ani, v-as zice la fiecare in parte dar sunteti multi…si daca voi nu mi-ati zis de ce v-as zice eu(aici glumesc putin)…dar oricum Sarbatori Fericite la toata lumea.

Sa va zic ce inteleg eu prin “Sarbatori fericite”?
Oricum va zic… cred ca cel mai frumos cadou pentru mine acum..asa in spiritul Craciunului ..ar fi sa-mi petrec aceste zile alaturi de persoanele care imi sunt dragi…care le simt ca fiind cele mai apropiate de mine, care tin la mine si la care tin in aceeasi masura…sau poate mai mult(in alte cazuri .) Daca as putea le-as strange pe aceste cateva persoane undeva, la un loc impreuna..si eu printre ele…si as simti si eu acea fericire, acea liniste…acea bucurie in suflet..aaa si inca ceva…mai astept un Inger sa coboare de undeva de acolo…acel inger care mi-ar putea arata cam ce inseamna sa fii fericit..nu imi doresc multe…e putin..intr-un fel cam asa ar suna scrisoarea mea catre acel cineva care se numeste Mos Craciun..si despre care vorbeste lumea ca face cadouri de Craciun…
Ce va doresc eu voua?
Sa fiti fericiti…in orice fel simtiti voi ca sunteti fericiti..alaturi de persoanele dragi..de iubiti…de iubite….band si mancand pana uitati de voi…nu conteaza…atat timp cat va simtiti bine si simtiti acea usurare/relaxare/bucurie in suflet..
Cat despre 2008…a fost un an cat decat bunicel…am terminat faculta si am gasit un servici destul de bun…si am reusit sa fac unele persoane sa fie mandre de mine, cam asta e cea mai mare realizare…aaa..si am cunoscut o persoana speciala de care ma bucur sa o am alaturi si careia pe langa urarile de mai sus ii mai trimit si o imbratisare calda…
Mine ma duc acasa…in sfarsit…ca bagajele le-am facut de vreo 2 zile…da..nerabdator tare…Despre Mircea si Alexandra o sa mai auziti dupa sarbatori..daca mai consider eu ca e nevoie sa mai scriu..sau daca mai vreti voi sa stiti continuarea povestii lor..
Pana atunci..sa fim toti sanatosi…sa ne bucuram de viata…de ce avem…de ce am realizat pana acum…si fie ca la anul sa ne fie mai bine si sa gasim fiecare acel ceva ce se numeste “fericire”…Cu astea inchei urarile mele.

Al vostru blogger si prieten,

Vasi

“…si e cel mai sfant din toate… prietenia mea…”

Inapoi pe blog…pentru mine sarbatorile au trecut..nu din cauza ca trebuie sa ma reapuc  de servici, doar pentru faptul ca asteptam mai mult de la acest Craciun…cica se intampla minuni de Craciun…ce iti doresti foarte mult s-ar putea intampla…poate la altii, sau poate eu nu mi-am dorit indeajuns de mult…nu ma bag in chestii mistice, ii las pe altii. De revelion nimic important…nu consider ca ar trebui petrecuta ziua in care mai trece un an si vine altul…asta inseamna imbatranire (poate vad eu partea care nu trebuie a  paharului)…Am zis ca as pleca undeva departe…de toti si de toate sa nu mai vad pe nimeni cunoscut…oricum nu o sa-mi simta nimeni lipsa…unii din cei care ii consider prieteni se pare ca au nevoie de mine doar atunci cand trebuie sa ii imbarbatez sau sa ii bine dispun (poate ma insel, vad eu rau sau e alcoolul cumulat in cele 3 zile de chef …ca sa ma imbat nu am baut)…cand am eu nevoie de putina sustinere morala nu prea stiu sa sara…sau poate nu ii las eu…prea multe intrebari, poate ar fi fost mai bine nici sa nu amintesc de astea,dar m-am gandit ca daca tot e “jurnalul meu” trebuie spus.

S-au intamplat si lucruri frumoase care mi-au amintit ca e Craciun: colindele din ajun, prieteni alaturi de care m-am simtit bine si cam atat…acel “ceva” a lipsit. Da hai sa nu ma mai plang eu atat…

In zilele astea am dat peste o scrisoare veche de 65 de ani…trimisa de un tanar cam in vremea razboiului unei matusi de-a bunicii mele. Ei erau indragostiti si au fost impreuna pana cand ea a trebuit sa plece undeva departe…ca asa erau vremurile…erai tot pe fuga…iar el a trebuit sa se tot ascunda… nu stiu din ce cauza..poate din cauza razboiului…In orice caz acesta isi exprima, printr-o scrisoare de 2 foi, regretul ca nu au putut fi impreuna de Paste, si faptul ca ea nu ii mai raspunde la scrisori…nu mai stie nimic de ea..se vedea in scrisul lui tristetea ce il apasa…sper sa v-o redau(s-o traduc) si voua candva…Ce mi-a ramas mie din aceasta scrisoare sunt urmatoarele versuri: Imi ceri o amintire sa-ti scriu azi in album/ pe care vremea, focul sa n-o prefaca-n scrum/ un singur lucru amica/ atat iti pot da/ si cel mai sfant din toate …prietenia mea…

Concluzia la care am putut sa ajung din aceasta scrisoare si din trairile proprii e ca… iubind o persoana, pe carela un moment dat ajungi sa crezi ca e aleasa/ul inimii si din un motiv sau altul nu pot fi impreuna multi dintre noi se sacrifica, renuntand la gandul de a mai fi impreuna(sau mintindu-te in fiecare zi ca nu o mai iubesti),  fac un compromis, accepta sa ramana prietenii persoanei iubite doar pentru a fii alaturi de ea/el atunci cand este nevoie…Ei nu au mai fost impreuna, dar iubirea dintre ei nu a murit niciodata…din cate mi s-au spus mie…

O sa mai revin, poate ma reapuc de povestea lui Mircea…nu mai stiu ce o sa fac in urmatoarea ora..d-apai ce o sa fac maine…peste o luna…peste 10 ani…nu imi place sa-mi fac planuri..ca nu imi ies niciodata…V-am pupat prieteneste…ciao ceau

În minunatul tărâm al imaginaţiei

Am revenit pe metereze in lupta-mi crancena cu tastatura, care nu cedeaza decat daca imaginatia mea ii permite…iata-ma scriind din nou pe acelasi ecran, pe acelasi blog ce-mi poarta numele (am si eu ceva care sa-mi poarta numele..ce bine poate sa sune).

Din nou la Cluj, prea-scurta vacanta s-a terminat. Ma indrept cu pasi grei, dar cu fruntea sus, spre marea provocare, asa-zisa rutina, in care suntem absorbiti toti cei care incearca sa-si faca o cariera…sa-si creeze un viitor…sa-si asigure un loc mai linistit si mai sigur pe viitor… oare asa ar trebui traita viata? O zi din viata cuiva sa fie de fapt  o copie aproape perfecta a celei de ieri, iar maine sa stii ca nu o sa faci cu mult mai mult decat ai facut azi… Intr-un fel reusesc sa ies invingator, in unele zile, in fata rutinei, scriind (e ceva totusi..decat nimic).

Am urmarit un film inainte de a va plictisi cu scrisul meu, Stranger than fiction se numeste, chiar m-a prins, mai ales sfarsitul…sau mai bine spus sfarsiturile, dar cel mai mult ultima fraza: “Uneori, când ne pierdem în fricã si disperare… în rutinã si echilibru… în lipsã de sperantã si
tragedie… putem gãsi împãcare într-o mânã familiarã… sau un gest drãgut si iubitor… sau o încurajare subtilã… sau o îmbrãtisare drãgastoasã…. sau alinarea cuiva… secrete spuse în soaptã … micul dejun nemâncat … trebuie sã ne reamintim ca toate aceste lucruri…. nuante, anomalii, subtilitãtile… care noi considerãm cã sunt accesoriile unei zi obisnuite … existã, de fapt, pentru o cauzã mult mai nobilã . . . Ele existã pentru a ne salva viata“…sau pot sa comple- tez eu: pentru a ne face sa simtim ca traim…ca existam… E chiar bun filmul, mai ales pentru cei care au abilitatea de a invata din filme, carti, poezie, pictura, muzica, natura . . .  Cam atat cu filozofatul pentru noaptea asta, acum imi indrept pasii imaginatiei in minunatul tinut al Andaluciei, pe malurile Mediteranei, pe crestele muntilor Sierra Nevada . . . in inima lui Mircea:

E aproape de sfarsitul turii, azi iese la 9,”La Luz” barul in care lucreaza de 3 luni, de cand a ajuns aici, misuna de lume, ii servea berea la un batran la care incerca sa-i explice ca Romania nu e o tara saraca, ci e condusa de niste “cabrones”. A prins bine castellana, are ceva probleme cu batranii, nu prea le intelege accentul lor de sudisti si ii mai scapa cate un cuvant, dar asta nu pare sa ii afecteze prea mult existenta. . . oricum ii detesta pe ingamfatii aia paduchiosi, care nu au realizat nimic, traiesc din mosteniri, din fonduri europene, pamanturi pe care le lucreaza romanii si alte natii sarace, ce au venit ca slugi sa le faca lor un trai mai bun. “Echame una copa machete!” ii striga alt baboi “iti fac luate-ar dracu si pe tine” maraii el printr-un zambet de aprobare, si-ii umplu paharul de bere. Era ultimul pe ziua aceea, isi arunca sortul, tricoul si iesi, dar nu inainte de a isi saluta colegii si pe clienti, ca poate ii mai arunca si ei un bacsis sau un “chupito”…

Afara, acelasi aer inabusitor ca in fiecare zi, noroc ca e marea mai ingaduitoare si mai arunca, din cand in cand, cate o adiere racoroasa. Ii lovise si fata lui obosita si ii mai trezise simturile,  si-a ridicat privirea de pe trotuar ca sa o trimita dupa o brunetica cu par carliontat al carei parfum il lovise deodata cu acea briza racoroasa si care tocmai trecea pe langa el. Isi fixase privirea in ochii ei negri  si mimă un zâmbet, ea îi raspunse cu un zambet cald si dupa cativa pasi si-au intors amândoi capul ca să-şi mai zâmbească încă odată. . . Ii veni in minte imaginea Alexandrei,  parca semanau ele doua la ceva, da parca zâmbetul, asta era, zâmbetul îl făcu să-şi aducă iar aminte de cea pe care o avea de atata vreme in inima lui si care nu vroia nicicum sa parasească acea inimă măcinată de atât dor şi tristeţe. Trece pe langa un internet cafe, inima il impinse sa intre, îşi luă o statie si intra pe messenger. . . ea nu era “sa fie pe invisible?”, “daca m-a sters din lista ei?” ii veneau tot felul de ganduri in minte care il intristau si mai tare. A intrat lumea cu el in vorba dar nu avea chef de vorbit cu nimeni, el vroia sa vorbeasca cu Alexandra, era asa de hotarat sa treaca peste orgoliul lui care l-a impiedicat 3 luni sa ia legatura cu ea, sa vada ce mai face, ar fi putut sa o sune, numarul il avea in minte, il stia, stia tot ce tine de ea cand erau asa buni prieteni. “Nu. . . daca e cu prietenuso? nu o sa poata sa vorbeasca cu mine, mai bine ii scriu un mail”

Un vis de primavara

E intuneric…atat afara..cat si in adancul meu…sunt racit, si in loc sa iau medicamente beau vin fiert…sunt impotriva medicinei..a doctorilor…a tot ce tine de spital….probabil asta o sa ma traga in jos. Ce naiba, doar nu o sa traiesc 100 de ani, si daca as trai…la ce folos?…am trait 22 fara sa-i simt…si la fiecare aniversare ma intristez mai tare…un prieten mi-a zis mai demult: “Ma tu ce ai…tu vrei sa faci ceva in viata asta ca sa te tina minte lumea si dupa ce mori?”… nu stiu nici eu ce vreau… dar stiu ca ceva tot vreau…cando sa stiu mai sigur o va anunt si pe voi. Acum o sa continui povestea …

“Ce sa-i scriu? De ce sa-i scriu? Cu ce m-ar ajuta pe mine daca i-as scrie si i-as spune ca imi lipseste, ca mi-e dor de ea, ca zambetul ei ma urmareste peste tot, ca o visez noaptea tarziu, ma trezesc si cand vad ca ea nu e, si stiu ca nici nu va fi, nu pot sa adorm la loc…. imi fac viata mai grea, ce ar mai putea sa faca ea? doar mi-a zis ca nu se poate sa fim impreuna, sunt doar un “prieten bun” ma ce porecla s-a mai gasit si la astia care sunt refuzati de persoana pe care o iubesc…cred ca m-a si uitat la cum m-am purtat ultima data… – la asta se gandea Mircea incercand sa-i scrie un mail acelei persoane care i-a intrat in inima si care i-a ocupat tot spatiul rezervat iubirii…Cand a crezut ca a uitat-o, ca ea nu mai e acolo, ca nu o sa-i mai apara in vise…a aparut bruneta aia cu zambetul acela care semana cu al ei…si acum cand vrea sa-i scrie ca-i e dor de ea…ca ar vrea sa o stranga atat de tare in brate, sa-i simta bataile inimii, sa-i simta respiratia, parfumul parului… era asa de naturala. Isi aduse aminte de ultima imbratisare a ei…s-a simtit atat de bine…cei din jur nu mai existau, nici ei nu mai erau acolo, a luat-o si a dus-o intr-un loc foarte indepartat…unde sa nu-i gaseasca nimeni…pluteau impreuna pe iarba verde de primavara, padurea era purtata intr-o parte si-n dreapta de-un vant lin, pasari cantau un cantec vesel, era pentru ei…toate erau pentru ei…si fluturii ce zburau deasupra lor, si luna cu stelele …si ele zambeau de fericire ca doi oameni ce se iubeau erau impreuna…si toate astea le-a simtit el in acele cateva secunde cat a tinut-o strans la pieptul lui…scapandu-i in soapta un “te iubesc”, dar ea nu  a putut sa-l auda…era muzica prea tare ca sa poata auzi…se destepta, un tip marunt il batea pe umar “Oye chico…estas dormiendo..hombre…que pasa?”. Adormise incercand sa-i scrie un mail, probabil munca din ziua aia il obosi asa de tare, sau zambetul acelei pustoaice, sau amintirea acelei imbratisari. S-a ridicat si a plecat fara sa-i mai raspunda piticului aluia. “O sa-i scriu maine”se gandi el”

Cam atat pentru azi, mai mult nu rezist, capul ma doare prea tare ca sa pot sa ma mai concentrez.

Pe mai tarziu, v-am pupat

“As vrea sa stii ca-mi pare rau…”

Nici nu-mi pot imagina cat de repede poate trece o saptamana…e luni.. ma trezesc dimineata, merg la servici si cand ma intorc e … vineri mai iau o gura de aer, ma odihnesc si maine e luni iar. Cam asa s-ar putea descrie o saptamana, e cam trist, dar asta e viata, e trista…uneori… mai sunt si momente placute..pentru unii suficient incat sa-i bucure…pentru altii prea putine.

“Toata ziua s-a gandit azi la ce sa-i scrie, si nimic din ce se gandea nu-i parea bun, toata ziua a incurcat clientii, a incurcat comenzile…a incurcat tot. “De ce a trebuit sa-mi revina in minte amintirea ei?”, intrebarea asta il urmareste in fiecare zi, de ce nu poate sa se gandeasca si el la altceva, ca sunt atatea pe lumea asta pe care le-ar putea contempla. Dar nu, inima lui a hotarat pentru el, nu i se putea impotrivi oricat de tare ar fi fost, de fiecare data cand incerca sa o scoata din viata lui, sa stearga tot ce-i aminteste de ea, de fiecare data altceva hotaraste pentru el. A incercat sa-i stearga numarul de telefon, degeaba, i-a ramas in minte, a sters-o de peste tot, messenger, hi5, aceeasi soarta… a revenit umil si si-a recunoscut greseala cerand-o inapoi, nu putea rezista o zi fara sa nu o vada acolo la locul ei in lista… Acum se afla in fata calculatorului pe messenger cu alte persoane, alte fete care ar accepta oricand sa fie cu el, dar cu care…credea el nu sunt pentru el…ca si cum pentru el ar fi existat una singura,  si de fiecare data cand ii venea gandul asta se injura si isi da pumni in cap. Nu-l ajuta la nimic, de fiecare data gresea, chiar si cu ea a gresit, nu a stiut cum sa se mai poarte cu ea cand l-a refuzat…dar inima i-a acceptat-o… “de ce nu mi-ai lasat-o in pace”… dar ce vina ar fi putut sa aiba ea…a cazut ca o victima in acest razboi launtric al lui. Stia ca ea tine la el, o simtea si de aceea acum dorea sa isi ceara scuze pentru tot… Ii e greu sa inceapa, se uita la tastatura, tastatura la el, asteptand sa-si faca datoria…incepe: “As vrea sa stii ca imi pare rau, imi pare rau ca ne-am despartit asa, imi pare rau pentru ca nu te-am mai sunat, imi pare rau pentru ca nu ai mai vrut sa iei legatura cu mine, imi pare rau ca am stricat acea prietenie, acele momente in care ma simteam fericit, util, prieten, un om iubit si adorat de o persoana pe care el o iubea. Nu are rost sa mai vorbesc despre trecut, stim amandoi ca a fost ceva placut. Acum, aici, dupa atatea zile in care nu am schimbat nici macar un cuvant, tot la tine mi-e gandul, nu stiu cum se face, nu stiu cine hotaraste asta, dar de fiecare data cand incerc sa ma impotrivesc acestui gand, sa-mi vad in continuare de-ale mele, de goana mea dupa bani, de dorinta de a-mi asigura un viitor mai linistit…esuez, si asta pentru ca e greu fara tine, e greu fara sa stiu ce mai faci… Ti se poate parea ciudat, ceva care tine de basme, ca un om care iubeste o persoana sa-i poata simti trairile… poate ti se pare ciudat dar unele lucruri nu mi le pot explica nici eu… imi scapa o lacrima asa din senin si imediat iti vad chipul tau…simt ca esti trista…si ma intristez… inima imi bate uneori aiurea, ma simt aiurea toata ziua, si in acea zi ma gandesc la tine si simt ca nu esti bine… dar fericirea ti-o simt de fiecare data cel mai puternic, sunt zilele in care ma simt si eu fericit si in care imi apari in minte cu zambetul tau fermecator, acele clipe ti le-as oferi in fiecare zi daca as putea… Cam asta esti tu pentru mine, ingerul meu pazitor care ma urmareste la tot pasul, in tot ceea ce fac, acel inger care ma poarta in vise pe taramuri nestiute si imi ofera un dram de fericire pentru o secunda, o clipa, un puscat de degete, dar care persista cand ma trezesc si ma dispune de fiecare data cand sunt trist… Nu vreau sa fi suparata pe mine, vreau sa mai stiu de tine, vreau sa fi din nou aceeasi prietena de demult… nu fi suparata ca tin atat de mult la tine, probabil ai ajuns sa crezi ca esti o obsesie pentru mine, dar nu e asa, si stiu asta pentru ca obsesia o ai in cap, ce simt eu pentru tine e in inima…  imi pare rau ca am recurs la acest mod,  dand dovada de lasitate… ar fi trebuit sa te sun, mi-e dor de tine, mi-ar fi placut sa-ti aud vocea, acea voce a ta care ma umplea de fericire, acel ras al tau copilaresc, sper sa le mai aud… si promit sa te sun pe viitor… dar asta numai daca vrei si tu… Draga mea, iti transmit cele mai sincere urari  de bine si astept cu nerabdare un raspuns de la tine” – send mail-  s-a dus, e multumit ca in sfarsit a reusit sa treaca peste aceasta piedica de-a lua legatura cu ea. Acum mai ramane ca ea sa-i raspunda “oare daca nu imi raspunde? daca nu se mai gandeste si nu ii mai pasa de mine?” cu intrebarile astea se indrepta el acum spre barul in care trebuia sa se intalneasca cu niste prieteni… e mai linistit acum, zambeste.”

Plec si eu… la somn, la film, in club, nicaieri . . . ramane de vazut… pe mai tarziu frati si surori

Criza afecteaza blogul

Acest blog este momentan suspendat…  Din cauza crizei financiare, criza gazului, fluctuatiile euroiului, ce a ajuns azi la 4,3 si toate prostiile cu care e intoxicata azi opinia publica, incercandu-se astfel sa “se bage frica-n noi”, ca nu vom avea cu ce ne cumpara o paine, ca nu vom avea cu ce ne incalzi, ca nu vom mai avea aer ca sa respiram…si cel mai grav, ca nu vom avea dupa ce mai trage apa… care apa? ca nici de aia nu o sa mai fie din cauza incalzirii globale… Toate acestea au dus la reducerea de personal printre muze, astfel am ramas si eu fara(au zis astia ca is mai nou in breasla si nu o sa se simta lipsa mea printre bloggeri) si nu imi mai vine a scrie. Mircea e tot acolo, la el nu e criza, Alexandra nu stie daca sa-i raspunda sau ce sa-i raspunda… EU o sa revin cu povestea cand o sa aflu cum pot sa ma descurc si fara muza (si mai ales dupa ce imi iau permisul, primul pas a fost facut mai am un hop si gata) ca am vazut ca unii doriti continuarea si nu as vrea sa va las sa asteptati prea mult .

Iar despre voi mai fratilor, cea mai buna urare in momentul de fata ar fi: criza  usoara , ca la anu’ şi la mai multe crize au tot strigat astia care invart de acolo de sus prostimea, iluminatii sau cum le-o fi zicand. Gata nu mai zic nimic. Vedeti-va de vietile voastre si nu va mai panicati cand auziti despre criza si simtiti cat de cat efectele “crizei”, ca de murit nu om muri (numa aia care is prea stresati si se sinucid, ca habar n-au cum sa-si traiasca viata), de mancat a mai fi, si de nu ne-om retrage la tara si-om lucra pamantul , sex inca mai puteti face (doar in cazul in care partenerul de sex nu este prea marcat de criza, sau nu aveti cu ce cumpara conceptionale >:) ) asa ca viata va fi si in timpul crizei si dupa(a fost si dupa potop d-apoi dupa criza )

Gata ca am scris destule “magarii” aici, rau m-o putut afecta criza vietii, ca am ajuns sa vorbesc in dodii. I’ll be back soon… Numa’ bine

Maaa, ea nu merita!

Prietenii lui il asteptau de ceva vreme in centru, intr-un bar mai mult al romanilor. Mergeau acolo majoritatea celor pe care ii cunostea, dar putini erau cei pe care ii considera prietenii lui. Chiar doi erau la numar, doar in ei avea incredere, ca erau de la el din zona, si mai iesise cu ei si in Bargau, pe vremea cand era si el un copil, un tanar fara de nici o grija, un neinfricat, un baiat de gasca ce nu se temea de nimeni, pentru ca stia ca la greu vor sari prietenii lui, asa cum si el sarea de fiecare data cand unul din ei avea “treaba” cu vreun smecher. Ce vremuri, ce prieteni, nu-i pasa de nimeni, cu toate ca nu era nu stiu ce barbat. Acum stateau cativa la masa, beau, si il asteptau pe el sa iasa de la lucru. Sosise, ii saluta pe toti, pe unii nu ii cunostea si facuse repede cunostinta cu ei, dar nu le retinuse numele, nu ii era in fire sa retina nume, dar figurile lor amuzante, cum i se parea lui le retinu, erau si ei niste tarani, crescuti cu greu de parintii lor, obisnuiti cu munca grea, cu umblatul in coasta dupa lemne. dupa un ban castigat cinstit, cum ziceau ei.

Acum se afla la masa cu toti acei prieteni ai lui, din care avea incredere doar in doi, in George si Mihai, pe cei doi pe care ii cunostea mai demult. Era trist, mesajul acela pe care il trimise Alexandrei il necajea, i se parea ca nu ar fi trebuit sa ii spuna, se gandea ca nu ar fi trebuit niciodata sa ii spuna ce simte el pentru ea, le-ar fi fost mai usor amadorura, mai ales ei, care traia deja o iubire, la ce folos sa-i mai strice el acea iubire cu iubirea lui, ce nu isi avea locul in inima ei. Ea il considera cel mai bun prieten, deci, iubirea lui era degeaba, o traia pentru nimic, pentru ca ea nu simtea acelasi lucru.

- Mircea baiete, ce ii cu tine? il  intreba Mihai.

-Ninic, sunt doar obosit de la lucru.

-Eh, lasa, nu ne minti pe noi cu de astea, ca stiu eu ca nu ii asa obositor lucrul tau. Ai vorbit cu ea? Hai spune-ne! Stiu ca tot la ea te gandesti tot timpul.

Mircea se enerva, nu putea sa creada ca prietenul lui facea glume pe seama lui, dar isi dadu seama ca era doar o gluma nevinovata, fara intentia de a-i face rau, trebuia sa recunoasca si el in fata tuturor ca era indragostit. Da trebuia sa spuna cu voce tare: “SUNT INDRAGOSTIT” si ce?, ce daca is? si voi a-ti fost, dar voi nu aveti taria de a recunoaste, asa ca nu sunteti cu nimic mai buni ca mine

- Nu, nu am vorbit cu ea, si nici nu cred ca o sa mai vorbesc, sunt destule pe lumea asta, de ce m-as gandi  eu numai la ea?

- Pentru ca o iubesti ma prostule, ii zise George.

- Da, aici ai dreptate, acum m-ai prins. Dar hai, gata, sa lasam treburile astea, ca pe voi nu va ajuta cu nimic. Ce beti?

Uitasera toti despre ce au inceput sa vorbeasca, uitasera de iubirea lui Mircea, uitasera, de problemele lor si s-au pus pe baut. Era sambata, a doua zi niciunul dintre ei nu avea de mers la lucru, asa ca s-au pus toti pe baut. Mircea lua prima tura, apoi fiecare cate una si se simteau bine. S-au imbata bine toti, nu mai aveau nici o retinere, fiecare isi spunea durerea, au inceput cu confesiunile, a venit si randul lui Mircea, “Hai spune-ne ce te doare!” il indemnau toti, “Hai ma nu fiti rai, ca nu am chef acum.”, “Deci ma, acum toti ne-am zis durerile si necazurile, ai mai ramsa tu, asa ca baga mare!”, “Bine, fie cum vreti voi. Am cunoscut o fata de mai bine de o jumatate de an, am inceput sa vorbim pe mess, am ajuns sa ne cunoastem, si cu timpul m-am indragostit de ea, ajungand sa o cunosc, sa vad ce gandeste, mi s-a pus la inima. Dar degeaba, ca ea are prieten la care tine destul de mult si n-am nici o sansa. Mi-a spus de nenumarate ori ca ma considera unul dintre cei mai buni prieteni ai ei, dar asta nu ma ajuta cu nimic, pentru ca eu m-am indragostit nebuneste de ea, ca un prost, asta ii blestemul meu cel mai mare.”

– Eh lasa prietene, astea nu is necazuri, iti spun eu, ea nu merita iubirea ta, ai gresit indragostindu-te de cineva care iubeste alta persoana. Intelege-ma, ea nu merita sa te necajesti atat din cauza ei, ca sunt destule pe lumea asta care ar merita, si pe jumatate, iubirea ce i-o porti ei, crede-ma, ii spuse Mihai. El avea 29 de ani si trecuse prin multe in viata lui, si el a avut destule prietene cu care se gandise sa se insoare, dar nici una nu a fost sa fie acea aleasa.

Ceilalti il aprobara pe Mihai si au inceput sa strige toti in cor,  parca: “Maaa, ea nu te merita!”.

- Bine fratilor, zise George, haideti sa-l lasam pe Mircea cu iubirea lui neimpartasita (radea) si sa ne vedem de treburile noastre. Uite ce propun eu, am un leac pentru Mircea si pentru voi prieteni, hai sa mergem la femei, cunosc eu un bar , aveti incredere, radea iar George plin de incredere, de parca el ar avea solutia la problemele fiecaruia.

Au plecat cu totii inspre acel bar de care se mandrea George. Se afla langa plaja, la marginea orasului, Balandro se numea, Mircea incerca in gand sa traduca acel nume, dar nu ii iesea nicicum. La usa se aflau doi negri, pe cat de negri pe atat si de mari, le-au cerut buletinele la toti, cica cei care nu aveau 21 de ani nu aveau ce cauta acolo. Inauntru lumina obscura, plin de lume, majoritatea barbati, imprastiati prin toate colturile, pe la toate mesele, iar prin fata lor se plimba cate-o fatuca asa de imbracata incat ii puteai masura lungimea sfarcurilor sau chiar diametrul intimitatii sale. “Aici sunt cam 150 de fete gata sa se ocupe de tine la orice ora” zise George, cu acelasi zambet al lui. Ceilalti erau toti furati de mrajul fetelor care se plimbau prin fata lor, ademenindu-i cu un zambet, sau cu o privire calda, altele insistau chiar cu sanii lor voluptosi pentru ca sa fie sigure ca “victimele” o sa le intre in plasa. Rand pe rand au cedat toti, Georg a fost primul dintre ei, se parea ca e un client fidel, il cunosteau fetele, toate il salutau cu un zambet larg. Au urmat ceilalti, fiecare cedand tentatiei, “demonul” ii atrase pe toti in plasa, doar Mircea a ramas la bar savurand cu pofta whiskey-ul cu redbull pe care i-l cumparase Mihai, el nu avea chef de acele “pacatoase”. “Vamos arriba?” l-au tot intrebat cateva amazoane, “No, no!” le raspunse el cu un zambet fortat, ca nu cumva sa le jigneasca si sa fie aruncat afara.

- Hola! ii aruncase in fata o bruneta subtirica ce se asezase langa el.

- Hola guapa! (salut frumoaso).

- Que tal? (ce faci) intreaba ea.

- Muy bien, y tu, como van las cosas? (foarte bine, si tu, cum merge treaba?), zi-se el zambind.

- Auzi? Ce zici daca mi-ai cumpara ceva de baut?

- Esti romanca? intrebase el mirat.

- Da, dar asta nu conteaza, te-am intrebat ceva.

- Aaa, da!, Ce ai vrea?

- Ce bei si tu.

-Ok, ca si facut. A venit bautura si fata bau whiskey-ul ei dintr-o sorbitura, fara sa clipeasca.

- George mi-a spus ca esti indragostit, e adevarat?- Cee? El te-a trimis la mine?

- Da, dar nu asta conteaza, raspunde-mi la intrebare.

- Da, sunt. Raspunse el, rusinat oarecum. Dar de ce ma intrebi?

- Doar asa, sa facem conversatie, zambise ea. Am vazut ca le-ai refuzat pe celelalte, de ce?
-Pentru ca nu am chef.

-Nu te cred.

- De ce?

- Pentru ca nu te cred, ma minti.

- Stai putin, cum adica sa te mint? Ce as avea eu sa te mint? Ca nu stiu nici macar cum te cheama.

- Roxana, ii intinse ea mana ca sa se prezinte. Atunci observa el decolteul, sanii ei erau bine tinuti de sutienul ei alb de matase, despartiti unul de celalalt, de parca ar fi fost  certati, sfarcurile parca incercau sa iasa din stransoarea sutienului, parca sopteau “ajuta-ne sa iesim de aici”, i se parea amuzant ce ii trecea acum prin minte si de abia se abtinea sa nu rada.

- Mircea, imi pare bine. Cum ai dedus tu ca te-as minti?

-Pentru ca vad ca esti dus cu gandul in alta parte, foarte departe de aici.

- Acum tu stii prea multe, ce ti-a mai zis George?

- Nimic, doar atat, ca esti indragostit si sa am grija de tine.

- Serios? Si cum ai putea avea grija tu de mine?

- Vrei sa vezi?
- Acum incerci si tu cu “Vamos arriba”?

- Nu, eu nu o sa insist, trebuie doar sa vrei, zambise ea.

- Mai bem ceva?

- Da, daca tu vrei. Mai comandase doua whiskey-uri, le-au baut amandoi repede dupa care ea il lua de mana si il trase dupa ea pe niste scari inguste pana la primul etaj al localului, pana in camera 12, “probabil asta o fi camera ei unde ii duce pe toti slabanogii ca mine” gandea in sinea lui Mircea in timp ce intra in camera ei.

- Stii regulile localului nostru?

- Nu, nu am mai fost in asa localuri, aveti si reguli? intreba el ironic.

- Da, lasa-te pe mana mea.

- Stai putin, va trebui sa iti si platesc pentru asta nu?

- Stai linistit, s-au ocupat prietenii tai de asta, esti al meu acum.

- Ah, ce dragut din partea lor.

A inceput sa-l dezbrace usor, mai intai tricoul, l-a tras usor si il arunca intr-un colt al camerei, apoi ii desfacu usor fermoarul de la blugi, il privise direct in ochi, el zambi, imbatat de multumire, sau de whiskey-ul ce il bause fortat, ii trase pantalonii jos, il impinse pe pat si ii arunca si pe acestia peste tricou, el statea linistit ca un miel la taiat, urmasera boxerii, pe care ii trasese incetisor, privirea  si  zambetul ei pervers luau parte la fiecare miscare a ei. A venit randul ei sa renunte la ce avea pe ea, isi desfacu sutienul far nici o ezitare si il arunca si pe acesta undeva incamera ei, apoi urma bikinii ei de matase alba pe care ii trasese usor, in intunericul camerei observadu-se putin din ceea ce avea ea de oferit. Acestia au urmat aceeasi destinatie ca sutienul, de parca totul ar fi fost regizat.

- Acum trebuie sa mergem la duş. spuse ea cu calm, de parca ce s-a intamplat pana atunci nici nu a avut loc.

Au intrat sub duş amandoi, fara nici o urma de imbracaminte pe ei, apa era calduta si ea il spala pe toate partile corpului. oarecum sa se asigure ca e curat, parca l-ar fi perchezitionat de ceva microbi ce i-ar fi fost daunatori ei, se gandea in momentul acela Mircea.

- Acum esti curat, putem merge in pat, zise ea.

Mircea nu se mai putea controla, nu mai fusese asa controlat de o femeie cand era vorba de sex, normal el trebuia sa conduca, el trebuia sa decida urmatorul pas, dar acum se parea ca Roxana era o amazoana, o stapana, stia fiecare pas. “Da, asta ii job-ul ei, ce pot sa fac eu?”  se resemna el.

- Cum vrei sa o facem?

- Ai zis ca sunt numai al tau, asta inseamna ca tu esti stapana mea, zise el cu o privire induiosatoare, curios de ce va urma sa se intample.

Ea zambi din nou, stia ce are de facut, multe nu mai erau de facut pentru ca il pregatise inca de cand il dezbracase, acum se urca pe el si incepu sa-i ofere ce stia ea mai bine, placerea, sexul, acel joc a doua corpuri infierbantate de placere si de  entuziasm, totul decurse normal, intra si el in jocul ei si incepu sa ia initiatia, o culca sub el si incepu sa dea tot ce avea mai bun in el, de parca ar fi trebuit sa ii dovedeasca acelei amazoane ca el nu e doar un biet amarat indragostit, intr-un bordel, ce se gandea doar la acea persoana pe care el o iubea. Totul a durat cam 15 minute, 20 in gandul lui, la sfarsit fata a stiut destul de bine sa mimeze orgasmul incat sa il multumeasca pe el. “Oare pe cati i-a prostit asa?” se intreba el cand isi tragea slitul la loc, in acelasi loc de unde Roxana il deranjase.

- Esti mai bine? intreba ea in timp ce isi strangea sanii in acelasi sutien de matase.

- Da, zambi el multumitor, a fost bine.

Jos se intalni cu gasca lui, toti erau cu zambetul pe buze si cu bautura in fata, il asteptau pe mircea, doar el mai ramasese nehormonat dintre ei.

- No cum te simti prietene? il intreba Mihai.

- Bine, tocmai am facut sex cu gandul la alta persoana, zise el trist.

Octavian Paler – Avem timp

Am vrut sa scriu, aveam in minte continuarea povestii mele, a acelui indragostit, dar mi-a dat cineva un slideshow ce m-a marcat si am zis ca pentru scris … avem timp

“Avem timp  pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim
norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri
in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce
pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni c
are te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva n
u te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat
de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea
de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.”

Eu nu mai pot sa zic nimic, voi?

“As vrea sa fiu din nou copil”

O saptamana fara nici un rost, aceleasi zile ce seamana una cu cealalta, nici vorba de schimbare, nici vorba de iesire din plictisitoarea rutina. “Este ora 6:OO, este timpul sa va treziti” urla o toanta in telefon, alung degetele peste taste… tace, “Este ora sase si zece minute” proasta asta se incapataneaza si nu vrea sa taca, ii mai dau una, iar liniste, colegul de camera nu are nici o treaba, aia nu vorbeste pentru el. Aia se mai incapataneaza o data incercand sa ma trezeasca, poate daca ar fi spus “baiete scoala-te si mergi la lucru” as fi cedat mai usor, mi-ar fi amintit de mama, cand ma trezea sa merg la scoala, de fiecare o intrebam cat e ceasu’, “E jumate” imi zicea ea de fiecare data, “mno mai lasa-ma cinci minute” ziceam eu milostiv, si ma lasa, venea dupa zece minute, “scoala-te baiete odata si mergi la scoala“, asta era codul, saream din pat, spalare pe fata, imbracat rapid, doua ochiuri sau un ceai sau ce mai era si fuga la autobuz, de fiecare data alergam sa-l prind, si in fiecare saptamana il ratam camo data sau de doua ori  si trebuia sa astept cate o ora, mi se parea amuzant, cum nu reuseam niciodata sa ajung cu un minut macar mai devreme. Acum fac la fel, nu imi place sa astept, dar nu m-am gandit niciodata ca neprinzandul pe acesta trebuie sa stau dupa celalalt 10 minute. Asta imi veni acum, stand, cautand ceva pe net, ce nu ma ajuta, irosind timp. Acum mi-e dor de vocea mamei, de diminetile acelea cand trezitul era parca mai usor, stiai ca in acea zi o sa faci ceva, catusi de putin diferit decat in precedenta. Era frumos cand eram mai tinerel, parca imbatranesc, ajung sa fac 23 de ani si ma simt deja batran, ajuns la o maturitate, maturitatea asta constand in gandurile tale, ca persoana. la propriul tau viitor.

Va amintiti, cand erati mici, ce simplu era cand te intreba cineva: “Ce o sa te faci cand vei fi mare?“, raspunsurile erau simple:  politist, doctor, avocat, forbalist, invatatoare, cat de simplu era, unii au ajuns ce visau la 5 ani ca o sa fie, eu, am ajuns jurnalist, desi eu am raspuns ca o sa ma fac politist sa ii prind pe baietii rai , si culmea, pe a 12- a inca ma gandeam sa dau la politie. Acum daca ar fi invers, si te-ar intreba cineva: “Ce-ai vrea sa te faci cand vei fi mai batran?” Raspunsul la care m-am gandit eu si altii mai destepti a mine ar fi: “As vrea sa fiu din nou copil“.

Am inceput sa ma gandesc mai mult la asta citind:  ”Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler”

”- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Daca ai timp… i-am raspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…..iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi    pierd sanatatea pentru a face bani……iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.

Apoi am întrebat:

- Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?

- Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc…..si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit;  sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

- Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.”

Cat adevar, cata realitate, cum traim noi fara sa stim aceste lucruri, sau traim constienti de ele si ajungem sa luam niste decizii care pot sa-si raneasca propriul suflet,  sau sa-i raneasca pe altii. “Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc, …..si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece” Mai mult ca sigur am reusit sa deschid si eu astfel de rani, pe care le regret in fiecare zi, fiecare ceas, fiecare secunda a existentei mele. Am luat unele decizii gandindu-ma ca o sa-mi fie mai bine mie, iar pe ceilalti nu o sa-i afecteze asa tare, o sa uite, o sa ma uite, o sa-i uit si viata o sa mearga mai departe, ca asa face intotdeauna, doar cand mori incepe a se opri si viata din mers. Da, dar sa traiesti pana la moarte cu astfel de regrete, si aflandute pe patul de moarte lucrul ce ti-l doresti cel mai tare e sa le spui acelor persoane, sau acelei persoane iubite ca iti pare rau, vrei sa-ti ceri iertare, altfel nu o sa poti inchide ochii si o sa ai o moarte chinuita. Am auzit multe astfel de povesti in copilarie, povesteau batranii prin sat tot felul de secrete ce se transformau intr-un fel de “stiri de maxima audienta” la un pahar de vorba. Povesti pe care acum, “imbatranit” un pic in gandire am ajuns si eu sa le inteleg si sa cred ca erau adevarate.

Eu ma simt mai bine cand recunosc ca am gresit, si recunsc de cele mai multe ori, cateodata impiedicat de orgoliu, de alte mii de motive uit sa recunosc si continui sa traiesc cu vina in suflet, iar cand ma hotarasc sa imi cer iertare sa ajung sa vad ca e prea tarziu, sau ca scuzele nu imi sunt acceptate din cauza ca greseala mea a provocat prea multa durere. Nu vreau sa ajung ca acei batrani ce se afla pe patul de moarte si asteapta pe cineva caruia sa-si ceara iertare, sa poata muri impacati ca si-au recunoscut greseala.  Nu vreau sa o fac prin intermediul blogului ( imi zicea sefa “transformi blogul intr-o platfoma de comunicare?”).

Cam atat cu ora de filozofie, parca te simti mai liber cand zici ceea ce simti sau mai ales ca recunosti cand gresesti fata de unele persoane pe care le iubesti.

O viata fara regrete, sa ne citim cu bine

M-am intors pe blog

Salutare dragi pretine si pretini, o cam trecut ceva vreme de cand nu am mai scris pe foaia asta de pe monitor. Amu’ problema care o fost: eu mi-am luat un pic de concediu, sa ma relaxez si eu un pic, si stiti ce? o fost exact ce mi-am dorit.

Obiectivul principal a fost evadarea din monotonia asta de zi cu zi, dintr-un program zilnic din care pot sa zic ca doar serviciul era ceva util si ce trebuia facut, ceea ce faceam dupa era pierdere de vreme, pierdere din timpul acela care ii este destinat unui om, mai pe scurt nu faceam nimic. Era nevoie de o “prapastie” care sa ma indeparteze cat de cat de ceea ce traiam inainte de a pleca(sentimente, frustrari, ganduri). Am reusit. Am fugit in Spania la familie, am vrut sa fiu alaturi de ei si ei de mine de ziua mea (plus de asta acolo era si mai cald, cand m-am intors imi venea sa pornesc inapoi).  Bucuria revederii a fost asa de mare incat mamei i-au dat lacrimile (de fiecare data plange cand ne revedem, de bucurie, si e trista cand plec, dar asta e viata, nu e blanda cu toti), pe “fratiucu” l-am gasit barbat, are 18 ani si stie ce vrea de la viata, sau asa crede. (eu nu prea stiam ).  [Spania era tot la fel, la fel cum am gasit-o prima data, la fel cum am lasat-o si asa va ramane, pe scurt: NU e Romania.  Oricat de nationalist as fi si oricat demult as tine la tara mea,  saracita de unii si de altii, cat am de trait eu nu va fi niciodata ca Spania, atat de organizata de.... da ce sa mai vorbesc, nu are rost, asta nu e blog de politica (defapt nici nu stiu ce blog ii asta )]. Mama ce de paranteze, parca is profu’ meu de istorie din gimnaziu, Dumnezeu sa-l ierte, ca numai la el 10 minute erau predare iar restu paranteze, sa trecem mai departe.

Pot sa zic ca am facut de toate: am condus, m-am plimbat pe plaja, am lucrat, am fost la furat de portocale , am fost la un restaurant de-a lor si am mancat cel mai bun peşte gatit vreodata, discoteci, si in loc sa dansez si sa ma distrez am inceput sa rad de prostia, sau sa nu zic asa rau, de nivelul scazut de cultura al romanilor ce sunt plecati pe dincolo, fiecare cu ale noastre. Cel mai important a fost ca am reusit sa fiu alaturi de cei mai apropiati mie, de mama si fratiucu si de tata, al carui spirit inca a ramas printre noi. Nu stiu la altii cum e, dar la mine familia e pe primul loc si asa va ramane intotdeauna indiferent de ce se va intampla. Nu vreau sa merg mai departe cu teorii despre viata in familie, pentru ca se stie ca la fiecare casa alt obicei.

Partea cea mai grea a fost revenirea in tara, la aceleasi ganduri, la aceleasi trairi, la aceleasi frustrari. Pana acum pare sa fie totul ok, in orice caz am venit cu alte ganduri, mai pozitive sa zic asa, si unul dintre ele e achizitionarea unei masini. Cel mai greu lucru din cate am vazut. Pentru ca pe langa faptul ca trebuie sa treci mai intai de sistemul birocratic al bancilor pentru a obtine un credit, trebuie judecat si ce masina sa-ti iei la banii pe care ti-i poate da banca. Greu, foarte greu, timp de o saptamana si mai mult am invartit toate site-urile de credite, de vanzari auto, noi sau second, chiar si alea din strainatate si in cele din urma m-am dus si in piata de masini. Sunt de toate si sunt multi dispusi sa lase din pret numai sa le vanda in perioada asta de criza, dar problema nu e asta. Problema sunt banii, in ce conditii ti-i da banca, care banca are cea mai mica dobanda, care banca iti accepta solicitarea ta, am fost, am sunat, m-au sunat, am vorbit, si toti iti dau, numai ca fiecare in  altfel. Pe langa asta am sunat prieteni, am cerut sfaturi, mi-au dat si fiecare in altfel, toti cu bune intentii, de a ajuta, le multumesc. Dar creditul eu il platesc si masina eu va trebui sa o conduc indiferent cand va fi, oricum eu nu ma las. Concluzia  la care am ajuns dupa atata agitatie si cautari e ca mai bine actionezi la primul instinct, la ceea ce crezi ca ti se potriveste si poti plati, si asa am sa fac, dar mai intai sa vad banii. Bun, sa termin si cu subiectul asta, oricum va zic cand am luat-o, nu ca sa ma laud, ci doar sa va informez, sa va dau un sfat, ca un om batran trecut prin viata (ca tot am mai imbatranit cu un an).

Cu ce am mai venit din concediu ar fi decizia de a ma apuca de gatit, una buna si utila daca stam sa ne gandim, dar si acolo sunt unele reguli de care sa tii cont, si una ar fi, si cred ca o stiti:  sa nu te apuci de gatit cand ti-e foame ca exista riscul de a-ti arde mancarea. Am patit-o odata si mi-a fost de ajuns. Ce ar mai fi de retinut e ca trebuie sa iti si placa sa gatesti, sa ai putina imaginatie, eu am incercat sa gatesc: “Pastrav la cuptor” (asa i-am zis eu) ca asa ii zice , cu ulei de masline, cat mai multe legume, si a iesit cat de cat ceva, a lipsit putintel vin ca sa-i dea gust mai bun si sa mai ud gura din cand in cand, oricum data viitoare nu o sa uit. Am mai incercat si alte retete, dar din astea traditionale, de foame. Intr-un fel e relaxant si placut sa gatesti, mai ales momentele alea de asteptare sa vezi daca ti-o iesit, sau poate e mai fain sa iesi la bere sau sa mananci la restaurant. Fiecare isi gaseste un mod al lui de a trai, dupa o filozofie proprie, eu asta am incercat sa conturez in Spania, un mod placut de a trai astfel incat sa nu regret mai tarziu ca am irosit timp facand nimicuri. Mai am ceva “chichite” ce trebuie inlaturate iar dupa aia sper sa fiu multumit de felul cum imi petrec timpul, e mai greu ca niciunul dintre noi nu e perfect.

Bun, cam atat pentru inceput, asta a fost ca ” sa imi intru iar in mana”, am vazut ca ati cautat continuari a povestii aleia cu care am inceput blogul, o sa continue si aceea, o am in minte in fiecare zi, doar trebuie sa o las sa se asterne pe aceste randuri. E ca si cum as trai o viata paralela, o viata traita in minte, acolo ascunsa printre niste locuri goale ale creierului.

Cu comentarii, sfaturi, aprecieri si injuraturi va astept cu drag,

Pot sa spun cu mandrie, Un alt EU

Se aude o soapta…

Se aude o soapta…ce te cheama…te indeamna s-o urmezi,

E intuneric, sunt umbre, lumini ce nu se vad

Se sting, se-aprind si iar se sting…si-asa o tine multa vreme

Apoi se-asterne un intuneric

Si-n haosul de soapte, umbre, lumini si intuneric

Apare o silueta,

Cu parul lung, mers de felina, un zambet larg

Privire calda, ce-i lumineaza calea

Se-ndreapta incet…incet…spre mine

Cred c-a venit  sa ma salveze…din intuneric

Dar trece…trece mai departe…spre-o alta umbra

Pe altcineva salveaza….

Dar  imi tot sopteste s-o urmez…si-mi mai arunca o privire,

Cate-o raza de lumina in intunericul prin care trec…

Si o urmez…de multa vreme… si tot incerc sa ma opresc

Vreau sa raman in intuneric…s-o las sa plece fara mine

Dar ceva ma-mpinge de la spate…s-o urmez

O alta soapta…ce tot imi zice: Du-te…Du-te

Si o ascult…

Si trec de intuneric, de umbre, de lumini difuze…

Acum lumina imi mangaie ochii…e totul plin de viata-n jur

Si ea isi continua mersul…iar eu…eu incotro s-o apuc?

As vrea sa fiu…

As vrea sa fiu tot ce nu sunt

As vrea sa fiu nu om, nu fiinta graitoare, nici pasare sau caine

Sau orice alt animal

Nici trandafir, sau crin, nici spin nici orice alta planta

As vrea sa fiu un lucru, un obiect

As vrea sa fiu fotoliul pe care-ti savurezi cafeaua

Sa fiu eu patul pe care dormi

Sa fiu eu perna unde iti asezi capul si visezi

As vrea sa fiu covorul ce-ti mangaie talpile

Sa fiu cada, sa fiu apa ce-ti mangaie corpul

Sau toate astea la un loc

Doar sa nu mai fiu om.

Cararile vietii…abureala de cu seara

Vasile Valean is back in business….
Placut surprins ca lumea inca imi acceseaza blogul si mai citeste cate un post am decis sa revin sa va mai aburesc putin…s-aveti pofta!!!

Cararile vietii….da…ieri 24 ianuarie 2011 au trecut 11 ani de cand mi-am pierdut tatal odihneasca-se in pace…si m-am gandit ce ar fi fost daca ar fi trait…pe ce carare as fi apucat…poate nu eram sa fiu in Anglia, cunoscand noi oameni…o noua cultura…o noua idee de a-ti trai viata. Poate as fi fost in Romania finantat de parinti as fi terminat o altfel de facultate as fi avut un altfel de job….sau poate as fi fost un drogat rasfatat de parinti…nu incerc sa acuz pe nimeni…Doar ma gandeam ce ar fi fost daca alegeam alta carare in viata.

Imi amintesc ca intr-a 12 ma gandeam sa termin liceul si sa plec in Spania sa fac bani, sa imi cumpar masina, casa si ce o mai fi urmat…Nu a fost sa fie…mama a decis sa ma trimita la faculta si ea sa-si rupa oasele lucrand prin Spania printre straini, in solare, in caldura doar ca eu sa termin o facultate…am acceptat…pentru ea…pentru familia mea…sa fie mandri de mine…si au fost…m-au facut un intelectual al familiei… haha..cred ca m-am nascut asa…nu sa ma laud sau ceva… dar i-am facut mandri pe toti alegand jurnalismul…suna bine…pana si vecinii si consatenii ma opreau pe strada si imi vindeau ponturi sa scriu sau sa fac un reportaj despre satul nostru…da…ar fi fost de vis sa fi ajuns mare vedeta pe la un ziar…post tv sau radio…dar in gandu´meu tot masina, casa, bani si orice altceva.

Bine…termin facultatea…si ghici la ce ma gandesc…la bani, masina, casa = strainatate…iau legatura cu un bun prieten in Irlanda sa-mi gaseasca ceva de lucru…bun..imi cauta…imi gaseste ma suna sa ma duc la el…dar mi se ofera altceva…sa lucrez ca jurnalist, un alt bun prieten imi ofera acest job…hopa…intersectie…pe ce carare sa o apuc…aleg sa lucrez ca jurnalist, primul instinct…fara sa clipesc…cu gandul ca o sa fiu mai aproape de prieteni si de viata ce o aveam pana atunci..nu era nush ce da facea parte din viata haha…Lucrez ca jurnalist aproape un an vine criza…se inchide redactia…raman fara job…mna jurnalism…chiar imi placea..era ceva de viitor…primesc tot felu´de sfaturi da ia ghiciti la ce ma gandeam iar…bani, masina, casa (sa mai schimb ordinea)…Romania se impute…sa pui un ban deoparte e din ce in ce mai greu…Am inceput sa lucrez ca gradinar pentru o florarie din Cluj…munca grea bani frumosi…mergea bine…dar iau legatura cu prietenul din Irlanda cu gandu´de a imigra…din nou…primesc o alta oferta de lucru…sa am grija de gradina unui hotel-restaurant de 5 stele.,alta intersectie de carari..refuz din start gandindu-ma ca cu un an inainte am hotarat sa raman in Romania, multi dintre prieteni se mira pentru decizia ce am luat-o, poate si eu am regretat putin…bun..nu mai lucrez nicaieri timp de 2 luni ma reintorc la origini…la viata de la tara…la coasa, sapa, ma decid sa am grija de casa, ma gandesc sa ma angajez la armata, sa am grija de casa, sa ma insor…bla bla bla…nahhh…hooo…nu inca…bani, casa, masina si-apoi nevasta…ha..baiat de la tara….

Plec in Spania…ma suna mama ca poate mi-a fi mai bine acolo…imi iau ramas bun de la prieteni familie nestiind cand o sa ii mai revad si plec…in sfarsit poate imi implinesc visul …bani-masina-casa…poate in alte vremuri….am muncit din greu pentru bani de nimic…slujbe de nimic…prin solare…pe la padure…iar in solare…da…un vis implinit…masina…o micuta opel corsa…furia galbena haha…frumoase amintiri pe bancheta din spate si chiar si in fata… hahaha…nu poti sa nu iei din ce iti ofera viata in Spania…Am luat tot ce am putut fara sa pun vreun ban deoparte…ha ha…pentru ce…aaa…era sa uit…am luat chiar si un bilet de avion pentru Anglia din Spania…si ceva cursuri de engleza…ca mno…am decis sa o iau pe alta carare…o carare mai lunga…sa nu ma mai gandesc la masina…bani…poate doar la casa…oo da…intr-o zi imi veni in minte o piesa…I am like a bird – Nelly Furtado…da…pot sa zic si eu ¨I’m like a bird, I’ll only fly away …I don’t know where my soul is, I don’t know where my home is¨ dar tind sa cred ca tot in Romania mi-e casa…oricate mi-ar oferi celelalte tari prin care oi calatori…

Acum sunt in Anglia, intr-un orasel numit Saffron Walden, intre Cambridge si Londra, in tinutul numit Essex…by the way…nice people around here….lucrez ca barman…nice job…intr-un pub-restaurant…si nu stiu pe ce carare o sa o apuc pe viitor…dar o sa stiti si voi cei care imi cititi abureala de cu seara…Mi-e dor de familie, de prieteni…chiar daca nu am luat legatura cu multi dintre ei…dar e o lege…vorbeam intr-o zi cu un milionar englez ce mi-e sef ca in viata poti sa ai multi prieteni dar adevaratii prieteni care o sa-ti sara in ajutor cand ai nevoie nu sunt multi ci poate doar 3 sau 4 si daca ai mai putini de 3 poti sa te consideri ghinionist…cred ca are dreptate…si are pe ce se baza teoria lui… Umbland pe cararile astea mi-am facut prieteni peste tot si ii salut pentru ca au ales sa imi fie prieteni…pace tuturor

Oricum ce am invatat pana acum…aproape de 25 de ani…e ca pot face orice imi doresc in viata…si daca mi-oi dori sa devin presedintele Romaniei intr-o buna zi…o sa o apuc pe cararea aia pentru ca stiu ca pot face mult mai mult decat au facut toti presedintii de pana acum…hahaha…

Numa bine prieteni…sa aveti grija de voi…take care…cuidate bien